Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Curier Județean

Anul Nou cu multă zăpadă pentru amatorii sporturilor de iarnă. Starea pârtiilor din Alba la data de 30 decembrie 2016

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Amatorii sporturilor de iarnă care aleg să-și petreacă mini-vacanța de revelion la munte vor avea parte de multă zăpadă. Iată care este starea pârtiile de schi din Munții Șureanu și din stațiunea montană Arieșeni, la data de 30 decembrie 2016:

arieseni-si-sureanu-schi08•    Domeniul Schiabil Şureanu

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

– Pârtii existente: 8 (A_1; A_2; A_3; C_1; C_3; C_4; S_1; S_2)
– Pârtii funcționale: 7 (A_2; A_3; C_1; C_3; C_4; S_1; S_2)
– Lungime totală a pârtiilor existente: 11 km
– Instalații de transport pe cablu: 3 (2 teleschiuri, 1 telescaun)
– Altitudine maximă: 2.010 m
– Tunuri de zăpadă: nu
– Webcam: http://schisureanu.ro/index.php/camere-live
– Nocturnă: nu
– Pârtii pentru sănii: da
– Semnal mobil: Vodafone integral; Telekom parțial; Orange minimal

Citește și: Mesaje de Anul Nou. Urari de Anul Nou. Felicitari de Anul nou. Mesaje de Revelion. Texte cu SMS-uri frumoase de Anul Nou

Evaluare generală: pentru perioada extinsă 30 decembrie 2016  – 05 ianuarie 2017, pârtiile Domeniului Schiabil Șureanu se prezintă excepțional. A nins enorm, stratul de zăpadă este impresionant atât pe pârtii, cât mai ales în zonele de off-piste, așadar condițiile de schi sunt remarcabil de bune pentru acest sfârșit de an. Un mare dezavantaj îl prezintă, însă, starea drumului de la lacul Oașa la pârtii. Este îngust cât pentru o mașină, este încărcat de zăpadă, ceea ce pune sub semnul întrebării accesul multor mașini la pârtii. Cei care nu au lanțuri pentru roți se află, practic, în imposibilitatea de a urca. Pentru informații adiționale, intrați pe site-ul www.schisureanu.ro

Acces: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oașa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Șureanu (DJ 704). Distanță față de Sebeș: 82 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h (fără popasuri).
Starea drumului între Sebeș și lacul Oașa (62 km): drumul este asfaltat în întregime, dar prezintă porțiuni cu zăpadă înghețată. Recomandăm prudență, în special la coborâre.

Starea drumului lacul Oașa – Domeniul Schiabil Șureanu (18 km): din cauza ninsorilor severe din ultima săptămănă, drumul este complet înzăpezit, fiind îngust în foarte multe porțiuni. Există refugii, dar insuficient deszăpezite. Dacă nu vă veți monta lanțuri, de la lacul Oașa, nu veți avea nici o posibilitate de a urca  avertizarea este valabilă inclusiv pentru mașini dotate 4×4. Vă îndemnăm să faceți acasă o probă de montare a lanțurilor, să aveți lanțuri pe măsura roților și să conduceți prudent. De asemenea, înarmați-vă cu multă răbdare; uneori, deblocarea ambuteiajelor create pe acest drum durează zeci de minute.

Citește și: MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi

Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: se schiază pe 5 din cele 8 pârtii de la Șureanu (A_2; A_3; C_1; C_3; C_4). Starea pârtiilor este excelentă, cu toate că pe unele vârfuri de pantă există porțiuni de gheață și iarbă, datorită derapajelor. A nins extrem de mult, în ultimele zile, așadar stratul de zăpadă bătătorită atinge 50 cm, iar cel de zăpadă nebătătorită, peste 1 m. Dacă va fi aglomerație pe pârtii, vor fi deschise inclusiv pârtiile S_1 și S_2. Totodată, zăpada din zonele de off-piste este foarte generoasă. Vor funcționa teleschiul „Curmătura” și telescaunul. Dacă viscolul va continua la fel de intens ca până acum, telescaunul va fi oprit.
Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (http://freemeteo.ro/vremea/surean/7-zile/meteograma/?gid=665722&language=romanian&country=romania), la Șureanu nu va mai ninge în zilele următoare (poate doar în cursul zilei de marți). Cerul va fi parțial înnorat, iar temperaturile vor scădea drastic (minim -15, maxim – 3 grade Celsius). De asemenea, e posibil să fie viscol pe toată perioada zilei și vizibilitate sub 50 m. Recomandăm prudență la coborâri.

Servicii turistice: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard pe pârtii (0762 501 913); centru de închirieri schiuri și plăci în tabăra sportivă din Luncile Prigoanei; trei après-ski¬-uri pe Domeniul Schiabil Șureanu; unități de cazare în Poarta Raiului, în Luncile Prigoanei și pe malul lacului Oașa.

Sfaturi de buzunar:
– nu vă încredeți excesiv în propria mașină; mai important decât motorul este șoferul.
– evitați vitezele mari pe pârtii, dacă nu știți să schiați în siguranță.

•    Arieşeni (Vârtop)

– Pârtii existente: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)
– Pârtii funcționale: 2 (Vârtop 1 și Vârtop 2)
– Lungime totală: 2 km
– Instalații de transport pe cablu: 2 (2 teleschiuri)
– Altitudine maximă: 1.400 m
– Tunuri de zăpadă: da
– Webcam: http://jurnalul.ro/webcam/arieseni-partia-vartop-1-466.html
– Nocturnă: da
– Pârtii pentru sănii: da
– Semnal mobil: toate rețelele

Evaluare generală: nici pârtiile de la Arieșeni-Vârtop nu se lasă mai prejos; ninsorile din ultimele zile au crescut considerabil stratul de zăpadă, pe ambele pârtii, ceea ce ne îndeamnă să credem că sezonul continuă cu succes.

Acces: Alba Iulia – Abrud – Câmpeni (DN 74 A) – Albac – Arieșeni (DN 75). Distanță față de Alba Iulia: 120 km, care pot fi parcurși în aproximativ 2 h 30 min.

Starea drumului: este accesibil oricărui tip de autovehicul.

Pârtii, strat de zăpadă și instalații de cablu: zăpada abundentă, așternută de curând, a transformat pârtiile în suprafețe excelente pentru schi și snowboarding. Ambele teleschiuri vor funcționa. Pentru actualizări zilnice, urmăriți camera web de la baza pârtiilor.

Meteo și vizibilitate pe pârtii: conform prognozelor meteo (http://freemeteo.ro/vremea/arieseni/7-zile/meteograma/?gid=686167&language=romanian&country=romania), nu va mai ninge în perioada următoare (poate doar în cursul zilei de marți), iar cerul se va menține înnorat. Temperaturile vor scădea, oscilând între -13 și -2 grade Celsius. Vizibilitatea pe pârtii este posibil să fie afectată.

Servicii: asistenţă Salvamont la baza pârtiilor; școală de schi & snowboard la baza pârtiilor; centre de închirieri schiuri & snowboards la baza pârtiilor; restaurante și unități de cazare la baza pârtiilor și în stațiune.

Sfaturi de buzunar:
– evitați teribilismul și vitezele mari pe pârtie;
– nu consumați alcool în exces înainte de a schia;
– păstrați atenția la pârtia de sănii;
– țineți cont de sfatul salvamontiștilor, al jandarmilor montani și al monitorilor.

Sursa: Florian-Rareș Tileagă, monitor școala de schi „Pași Liberi”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea