FOTO. Lucrările la secția ultramodernă de psihiatrie, cu centru de relaxare în partea superioară, vor începe în circa două luni. Spitalul din Alba Iulia a obținut toate avizele și autorizațiile
Lucrările la secția de psihiatrie ultramodernă, cu centru de relaxare în partea superioară a clădirii, proiectată cu zone verzi, băncuţe, jardiniere şi gazon, vor începe în circa două luni. Reprezentanții Spitalului au obținut toate avizele și autorizațiile pentru construcție, ”după un an de chinuri”, a spus, joi, managerul instituției, ec. Nicoleta Coșarcă.
Directorul financiar contabil, Diana Mârza, a declarat că în sfârșit s-au obținut toate avizele și autorizațiile.
”În sfârșit avem toate avizele pentru construcția secției de psihiatrie din curtea spitalului și putem începe procedura de achiziție. Foarte greu a mers din punctul acesta de vedere anul acesta. Începe procedura de achiziție, durează două luni, avem toate avizele și autorizațiile”, a spus Diana Mârza în cadrul conferinței de presă.
În noua secţie de psihiatrie ce va fi amenajată în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba va investi 6 milioane de lei.
Secţia va avea 50 de paturi, iar termenul de execuţie va fi de circa 24 de luni.
Construcţia este inedită prin faptul că, în partea superioară, urmează să fie amenajat un spaţiu de relaxare cu zone verzi, băncuţe, jardiniere şi gazon artificial. Totodată, pentru a asigura independenţa energetică vor fi montate panouri solare.
Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, Nicoleta Coşarcă, a declarat, la începutul anului 2016, într-o conferinţă de presă, că investiţia reprezintă o necesitate, deoarece vechea secţie funcţionează într-un ”spaţiu istoric, impropriu”.
”După foarte multe căutări s-a găsit această soluţie, construcţia unei secţii noi în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia. Este mai costisitoare decât ne-am imaginat noi, pentru că iniţial am mers pe soluţii de reabilitare a unor spaţii existente. Aceasta a fost singura soluţie pe care Consiliul Judeţean Alba s-a angajat să o finanţeze pe o perioadă de doi ani”, afirma Coşarcă.
La rândul său, directorul financiar contabil al instituţiei, Diana Mârza, explica, la aceeaşi conferinţă de presă, că întreaga clădire va fi formată din demisol, parter, etajul întâi şi etajul doi, iar saloanele vor fi prevăzute cu băi, sistem detecţie incendiu şi sistem apelare asistente. Fiecare salon va avea maxim trei paturi.
”La demisol va funcţiona arhiva spitalului, vor fi mutate toate atelierele şi spaţiile de depozitare ale blocului alimentar. La parter va funcţiona ambulatoriul secţiei de psihiatrie, zona de internare, filtru, izolatoare, inclusiv sala de vizitare. La etajul 1 vor funcţiona 25 de paturi, o sală de mese, un oficiu, etc. Aici vor fi internate persoane de sex feminin şi vor fi amenajate cabinetele medicilor. La etajul al doilea vor fi 25 de paturi pentru pacienţii de sex masculin, sală mese, oficiu, club şi alte cabinete ale medicilor”, a spus Diana Mârza.
Totodată, construcţia va fi prevăzută cu trei lifturi – unul pentru alimente, unul pentru personal şi altul pentru pacienţi.
În clădirea în care a funcţionat vechea secţie de psihiatrie se va înfiinţa un muzeu de icoane.
[nggallery id=1609]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan