Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Cazurile de corupție din spitale pot fi sesizate la numărul de telefon 0800.806.806. Apelul este gratuit în orice reţea

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pacienții, medicii sau martorii unor fapte de corupţie dintr-o unitate medicală sau farmacie pot semnala încălcarea legii la numărul de telefon 0800.806.806, apelul fiind gratuit în orice reţea.

mita„Astăzi lansăm linia verde anti-corupţie, în parteneriat cu Ministerul de Interne, mai exact cu Direcţia Generală Anticorupţie, cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Orice român va putea sesiza telefonic cazuri de corupţie din sistemul sanitar, de la cazuri de condiţionare a serviciului medical, până la concursuri de angajare trucate sau achiziţii trucate. Dispeceratul va fi administrat de Direcţia Generală Anticorupţie şi vor primi, de asemenea, sesizările pacienţilor primite prin noul mecanism de măsurare a satisfacţiei pacienţilor. Totodată, Gov IT hub lucrează la un portal de sesizări unde personalul medical şi pacienţii vor putea raporta, anonim, neregului din sistem”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Numărul de telefon la care cetăţenii vor putea reclama cazurile de corupţie este 0800.806.806, apelul fiind gratuit în orice reţea.

În afară de TelVerde, cetăţenii mai pot reclama cazurile de corupţie din sistemul medical şi direct la Ministerul Sănătăţii, prin email la adresa [email protected], sau printr-o sesizare scrisă depusă la sediul instituţiei sau transmisă prin poştă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR Curtea Constituţională a decis, joi, 19 decembrie 2024, că modalitatea de impozitare a pensiilor este neconstituţională și că trebuie aplicată cota de 10%. Citește și: PENSII 2025 | Când se plătesc pensiile în luna […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea