Rămâi conectat

Actualitate

Foştii luptători pe front cer îmbunătăţirea Legii veteranilor de război

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    G-ral. bg. (r) Ion Radu, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Veteranilor de Război „Regele Ferdinand I” Alba, a participat zilele trecute, la Bucureşti, la întâlnirea Biroului Executiv al ANVR cu preşedinţii filialelor judeţene ale asociaţiei. Au participat preşedintele ANVR, g-ral. de armată (r) Marin Dragnea, precum şi reprezentanţi din conducerea MApN.
Principalul punct pe ordinea de zi a vizat prezentarea propunerilor de modificare şi completare a Legii nr. 44/1994 a veteranilor de război, centralizate în urma convocărilor zonale şi ale conferinţelor naţionale derulate în acest an. Ion Radu ne-a prezentat principalele modificări şi completări ale legislaţiei desprinse în urma şedinţei. Astfel, foştii luptători pe front pot fi decoraţi şi în data de 29 aprilie, de Ziua Naţională a Veteranilor de Război, nu doar avansaţi onorific în grad. Cu acest prilej, se vor organiza în garnizoanele, unităţile şi instituţiile militare de învăţământ ceremonialuri de depunere de coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, monumentele şi cimitirele eroilor.  Totodată, nu doar veteranii de război ar putea beneficia de 12 călătorii gratuite dus-întors sau 24 de călătorii simple cu trenul de orice rang, la clasa I, ci şi văduvele de război şi văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit, iar beneficiarii vor putea alege  între tren, autobuz şi nave fluviale. Potrivit propunerii, pentru a se putea folosi de biletele beneficiarului de drept, nu va mai fi necesară procură notarială pentru soţul/soţia sau persoanele mandatate de titulari, ci aceştia vor primi o legitimaţie de însoţitor vizată anual de asociaţia veteranilor de război din care face parte. Iar soţiile veteranilor de război care nu s-au recăsătorit ar urma să primească 50% din numărul biletelor de călătorie CFR, auto şi fluviale.
O altă propunere se referă la scutirea anuală de taxe şi impozite locale. Dacă până acum beneficiau de scutire de taxe şi impozite locale doar veteranii de război şi văduvele de război şi numai pentru maximum 5 ha de teren arabil, noua formulă include printre beneficiari şi văduvele veteranilor de război, extinzând totodată şi categoria terenului, scutirea fiind aplicabilă şi la păşuni, păduri, livezi, vii şi fâneţe. În plus, veteranii de război doresc să poată cumpăra şi locuinţele închiriate de la R.A.P.P.S., nu doar celelalte spaţii din fondul locativ de stat. ANVR propune ca veteranii de război să poată obţine gratuit, pe baza unor recomandări medicale, şi scaune cu rotile, nu doar de protezele acordate conform contractului-cadru adoptat în baza Legii asigurărilor sociale de sănătate. Veteranii cer asigurarea gratuită de locuri de veci şi slujbe de înmormântare. Nu în ultimul rând, veteranii vor ca legea să prevadă asigurarea gratuită a 4 mc de lemne de foc sau echivalent în cărbuni pentru toate categoriile de veterani de război şi văduve ale acestora, nu doar pentru marii mutilaţi. O altă dorinţă a veteranilor este funcţionarea pe lângă structurile ANVR a unei unităţi medicale pentru asigurarea de servicii socio-medicale tuturor membrilor asociaţiei, având în vedere vârsta înaintată şi starea precară de sănătate a acestora. ANVR vrea ca şi structurile asociative ale veteranilor de război să poată beneficia de sponsorizări, conform legii.
În fine, veteranii doresc să beneficieze de respectul cuvenit sacrificiilor şi jertelor făcute pe câmpul de luptă, aşa cum se întâmplă în ţările lumii civilizate spre care tinde şi România, cerând majorarea indemnizaţiilor lunare acordate invalizilor de război, veteranilor, văduvelor de război şi văduvelor veteranilor de război. Astfel, marii mutilaţi şi veteranii de război încadraţi în gradul I de invaliditate să primească 2000 de lei lunar faţă de 148 de lei, 1500 de lei pentru veteranii încadraţi în gradul II şi III de invaliditate (comparativ cu 132 de lei, cei cu gradul II, respectiv 112 lei, cei cu gradul III) şi 1000 de lei lunar, pentru veteranii, văduvele de război şi văduvele veteranilor de război dacă nu s-au recăsătorit, care primeau până acum doar… 92 de lei, iar renta şi indemnizaţia de război să fie de 500 – 1000 de lei lunar. Lista cu propuneri urmează să fie înaintată Guvernului, Parlamentului şi Administraţiei Prezidenţiale, în vederea supunerii spre aprobare.

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ce acte sunt necesare pentru a călători în străinătate însoțit de copiii minori

Unirea Ziarul

Publicat

în

Ce acte sunt necesare pentru a călători în străinătate însoțit de copiii minori Potrivit Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, minorii – cetățeni români pot trece granițele țării doar dacă dețin un document de călătorie valabil. Minorul însoțit de ambii părinți poate ieși doar cu pașaportul sau cartea de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea