Cât trebuie să lucreze un elev la teme acasă? Ministrul Educației va semna un ordin prin care se va reglementa numărul de ore alocate învățatului în afara școlii
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a declarat la sesiunea online „De vorbă cu Ministrul tău” că luni va semna un ordin prin care se va reglementa câte ore poate și trebuie să lucreze la teme un elev în afara școlii.
„Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate și trebuie să lucreze un elev sau o elevă în afara școlii. Ceea ce se întâmplă este că vacanțele de vară se transformă într-un fel de competiție, de concurs — câte sute sau mii de probleme să rezolvăm. Noi, oamenii maturi, așteptăm vara pentru a putea să ne relaxăm, să ne odihnim. Iar o elevă sau un elev care este în clasa a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XII-a trebuie să lucreze încontinuu, în așa fel încât în septembrie, când ajunge la școală, să nu o supere pe doamna învățătoare sau pe doamna dirigintă și să vină cu caietul de teme făcute. Dacă nu se înțelege chestiunea aceasta printr-o pedagogie naturală, pe care ar trebui să o trăim, să o respirăm în mod firesc, atunci legiuitorul, în cazul de față ministrul Educației, dă un ordin prin care spune, de pildă, că la învățământul primar, la casa pregătitoare, nu se dau teme acasă”, a explicat demnitarul, citat de Agerpres.
El a arătat că pentru învățământul primar, timpul pe care trebuie să îl petreacă un elev pentru a face teme nu trebuie să depășească o oră iar la gimnaziu, două ore.
„Pentru învățământul primar, de asemenea, este un cuantum de ore pe care trebuie să îl petreacă acasă ca să facă temele, care nu trebuie să depășească o oră. Pentru învățământul gimnazial, crește gradul la două ore. Pentru liceu, sigur că trebuie să fie ceva mai mare. Asta este o obligație pe care trebuie să o coreleze fiecare dascăl, fiecare profesor, fiecare educator cu ceea ce gândește că este cuantumul de rezolvare a unei probleme sau sarcini sau a unei teme. Trebuie să gândească că este un prag, o limită de tolerabilitate pentru un elev care se află la o vârstă foarte fragedă și care nu poate, nu are capacitatea psihologică și biologică să se concentreze intelectual asupra unei astfel de sarcini după ce a stat un număr foarte mare de ore la școală”, a susținut demnitarul.
Mircea Dumitru a precizat că acest lucru nu înseamnă că elevilor li se interzice să lucreze mai mult dacă ei vor acest lucru.
„Asta nu înseamnă că cineva nu este lăsat să muncească mai mult. Noi spunem ce este obligatoriu. Dacă dorința elevului este să citească mai multe ore pe zi, este decizia elevului”, a subliniat ministrul Educației.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan