Săptămâna viitoare, col. Marius Giurea va prelua, printr-o ceremonie oficială, comanda Jandarmeriei Alba, după pensionarea col. Felician Itu
La începutul săptămânii viitoare va avea loc ceremonia prin care col. Marius Giurea va prelua, oficial, comanda Jandarmeriei Alba, după pensionarea col. Felician Itu. Noul comandant a deținut funcția de prim-adjunct al inspectorului-șef al IJJ Alba și a fost numit ca interimar, până la organizarea unui concurs.
Col. Felician Itu a primit decizia de eliberare din funcția de conducere, la începutul acestei luni, ca urmare a pensionării. Acesta a fost împuternicit la comanda IJJ Alba în aprilie 2013, în calitate de prim-adjunct al inspectorului-șef, funcție pe care o deținuse din anul 2006, iar din iulie 2013 a devenit șeful Jandarmeriei Alba, prin ordin al inspectorului general al Jandarmeriei Române.
Col. Marius Giurea a preluat funcția de prim adjunct al inspectorului şef al Jandarmeriei Alba în anul 2013, în urma promovării concursului susţinut la Bucureşti. El a absolvit în anul 1996 cursurile Institutului militar de Infanterie şi Chimie ,,Nicolae Bălcescu” – Sibiu, iar între anii 2005 -2006 şi 2009-2011 a urmat studii de masterat în cadrul Academiei de poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” – Bucureşti, în specializările ,,Criminalistică”, respectiv ,,Managementul Cooperării poliţieneşti Internaţionale”. Totodată, a urmat cursuri naţionale şi internaţionale de pregătire, dintre care amintim Stagiul de pregatire cu trupele Spezialeinsatzkommando (S.S.K.) Landul Rheinland-Phalz Germania, Cursul “Defence against Terrorism”– Ankara – Turcia şi Cursul de Management ,, High Level” la Centrul de Excelenţă privind Unităţile de Poliţie pentru Menţinerea Stabilităţii de la Vicenza-Italia.
Col. Marius Giurea şi-a început cariera militară în funcţia de comandant pluton paraşutişti la o unitate militară din oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa. Între anii 1997 – 2003 a fost comandant grup operaţiuni speciale, ulterior comandant companie paraşutişti în cadrul aceleiaşi instituţii, după care a îndeplinit funcţia de şef al cercetării la o unitate militară din Bucureşti.
Începând cu anul 2005, el s-a transferat la Jandarmeria Română îndeplinind, pe rând, funcţia de comandant grupă paraşutişti cu specific antiterorist şi acţiuni speciale, comandant detaşament cu specific antiterorist şi acţiuni speciale, ofiţer specialist în cadrul structurii de coordonare a misiunilor specifice şi ofiţer specialist în cadrul Biroului Pregătire Acţiuni Speciale şi Pregătire fizică.
Între anii 2009 – 2010 a condus Batalionul 1 Jandarmi Intervenţie Antiteroristă si Acţiuni Speciale din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, iar din anul 2010 până în prezent a activat în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, contribuind la realizarea misiunilor operative ale instituţiei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Program special pentru câștigători la Tribunalul din Alba: Elevii premianți la concursul ”Umbra Bullying-ului asupra drepturilor copilului”
FOTO | Program special pentru câștigători la Tribunalul din Alba: Elevii premianți la concursul ”Umbra Bullying-ului asupra drepturilor copilului” Elevii premianți ai Concursului de eseuri cu tema ”Umbra Bullying-ului asupra drepturilor copilului”, organizat în perioada octombrie – noiembrie 2024, au participat la programul pregătit special pentru ei de către conducerea Tribunalului Alba. Citește și: „Ghinion” […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum 2 zile
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci