PSD Alba a amplasat ilegal afișe electorale în orașul Câmpeni cu imaginea primarului Călin Andreș, candidat la Senat
Partidul Social Democrat a amplasat ilegal afișe electorale în orașul Câmpeni pe garduri, pe interiorul ferestrei unui magazin, pe garaje și pe stâlpi de electricitate, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Județean (BEJ) Alba luate, marți, în urma unei sesizări a PNL Alba.
PNL Alba a sesizat BEJ Alba că PSD, în orașul Câmpeni, a amplasat o serie de materiale electorale aparţinând acestui partid în alte locuri decât cele stabilite prin dispoziţia primarului.
Liberalii au depus, ca probe, ”șapte fotografii din care rezultă că afişe electorale conţinând imaginea domnului Călin Andreş, candidat la funcţia de senator din partea Partidului Social Democrat, sunt amplasate pe garduri, interiorul ferestrei unui magazin, garaje şi pe stâlpi de electricitate din localitatea Cîmpeni”, potrivit deciziei BEJ.
De asemenea, prin aceeaşi sesizare s-a semnalat că acelaşi competitor electoral, respectiv Partidul Social Democrat, are dispuse afişe electorale amplasate ilegal şi în alte localităţi, respectiv Ciugud, Abrud şi Teiuş. Această sesizare a fost respinsă, fiind lipsită de probe.
”Cu majoritate de voturi, Biroul Electoral Județean Alba admite în parte sesizarea Partidului Naţional Liberal – Filiala Alba și dispune Partidului Social Democrat: – Filiala Alba, să procedeze la înlăturarea afişelor electorale din localitatea Cîmpeni care nu sunt amplasate în locuri special prevăzute”, se arată în decizia BEJ Alba.
Potrivit sursei citate, sesizarea va fi trimisă la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, pentru verificare şi luare de măsuri.
Călin Andreș ocupă poziția a doua pe lista PSD Alba la Senat.
Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la data afişării, care se depune la Biroul Electoral Central.
Sesizarea a fost înregistrată la BEJ Alba luni, fiind soluționată marți.
”Primarul oraşului Cîmpeni a dispus stabilirea locurilor speciale pentru afişajul electoral pentru U.A.T. oraş Cîmpeni ca fiind în Piaţa Avram Iancu, între parc (cu statuia Av. lancu) şi parc Consiliul local, Magazin mixt Certege, magazin mixt Valea Bistrii, în faţa Şcolii Generale Vîrşi şi în faţa magazinului mixt Mihoieşti; Ţinând cont de prevederile art. 79, alin 1, alin. 2, alin. 4 şi alin. 6 din Legea nr. 208/2015: (1) Primarii sunt obligaţi ca până la începerea campaniei electorale să stabilească prin dispoziţie locuri speciale pentru afişaj electoral şi să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora, ţinând seama de numărul partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care declară că depun liste de candidaţi, precum şi de candidaţii independenţi. Aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetăţeni, fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective; (2) Primarii sunt obligaţi să monteze cel puţin un panou electoral şi în fiecare sat aparţinător sau localitate componentă din unitatea administrativ-teritorială respectivă; (4) Este interzisă utilizarea de către un partid politic, o alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori de către un candidat independent a locurilor speciale de afişaj electoral, astfel încât să împiedice folosirea acestora de către un alt partid politic, o altă alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori un alt candidat independent. Pe un panou electoral fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri ori candidat independent poate aplica numai două afişe electorale; (6) În alte locuri decât cele stabilite conform alin. (1), afişajul electorat este interzis. Având în vedere prevederile art. 98, alin. 1, lit. h din Legea nr. 208/2015, “nerespectarea dispoziţiilor art. 79, constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie, potrivit legii penale, infracţiuni”.”, se mai arată în decizia BEJ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI
O femeie de afaceri din Alba, pentru a patra oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI Georgeta Furdui, femeia de afaceri originară din Cugir, va face parte în 2025, pentru a patra oară din juriul World Fashion Festival. Cugireanca a mai făcut parte din juriul evenimentului încă de 2 ori în Dubai și […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan