Alba Iulia are o Universitate de trei stele, iar specializarea ”Filologie” se află pe primul loc din țară
Alba Iulia are o universitate de trei stele, situându-se pe locul 12 din 44 de universități, iar specializarea ”Filologie” este cea mai bună din țară, potrivit raportului Coaliției pentru Universități Curate privind Integritatea Universitară din România.
”S-a făcut public, vineri, Raportul Coaliției pentru Universități Curate privind Integritatea Universitară din România (cel condus de dna Alina Mungiu-Pippidi, care ne-a trimis și nouă, cu câteva luni în urmă, o amplă comisie de verificare și evaluare, pe numeroase criterii, de la fluxul documentelor și calitatea educației, până la relația cu studenții și angajatorii, folosirea bazei materiale, transparența decizională și administrativă etc. etc.). Spre bucuria noastră, per total criterii, UAB se situează pe poziția 12 din cele 44 de universități care au acceptat această evaluare în afara evaluărilor ministeriale, UAB fiind cotată cu 3 stele (din 4 stele câte au cele mai mari 6 universități din România)”, se arată într-un comunicat de presă trimis, sâmbătă, de Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Coaliţia pentru Universităţi Curate (CUC) este un demers de monitorizare a integrităţii şi a bunei guvernări în universităţi, ajuns în prezent la a III-a ediţie, fiind un concept dezvoltat şi implementat de către Societatea Academică din România (SAR) pentru prima dată în România şi devenit sursă de inspiraţie pentru experţi şi organizaţii din toată lumea.
O mare surpriză a fost FILOLOGIA de la Alba Iulia, care se află pe primul loc în țară, cu cel mai mare punctaj la numărul de citări științifice, la mare distanță de următoarea clasată, Filologia de la Univ. din București, potrivit comunicatului de presă.
Au fost evaluate: transparența și corectitudinea administrativă, corectitudinea academică, calitatea guvernanței, managementul financiar și performanța academică. Au fost urmărite aspecte precum: cazurile de plagiat, nepotismul, concursurile trucate, presiunile asupra studenților, averile rectorilor, politizarea etc. De asemenea, a fost realizată și evaluarea școlilor doctorale în baza numărului de citări al coordonatorilor de doctorat din fiecare universitate, potrivit romaniacurata.ro.
Universitatea din Alba Iulia are cinci facultăți – Istorie și Filologie, Științe Economice, Științe Exacte și Inginerești, Științe Sociale și Teologie Ortodoxă – și peste 5.000 de studenți și masteranzi.
Raportul integral poate fi descărcat și citit cu un click AICI
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri Brutăria Sântimbru, din județul Alba, recunoscută pentru pita de Sântimbru a oferit hrană și un strop de speranță, în pragul sărbătorilor de iarnă, oamenilor care își duc viața în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 minute
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi