(P) ALDE susţine Apelul sportivilor români, campioni europeni şi mondiali – Redăm faima sportului românesc!
În urmă cu două săptămâni, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a avut o întrevedere cu unul dintre cei mai mari sportivi ai României, Cristian Gațu, pe tema rezultatelor nesatisfăcătoare sau chiar foarte slabe ale sportului românesc din ultima perioadă.
După această întâlnire, co-președintele ALDE nu a stat mult pe gânduri și a inclus în programul politic al partidului un apel semnat de 60 de sportivi români, campioni și medaliați olimpici mondiali și europeni, care au propus ca educația fizică și sportul să fie nu doar o prioritate națională, ci și o componentă națională a educației din România.
Programul gândit de ALDE pentru sprijinirea acestui apel, sub sloganul ”Redăm faima sportului românesc!”, a fost lansat în cadrul unei conferințe de presă, în prezența unor mari sportivi care au făcut posibilă intonarea Imnului României în toată lumea: Cristian Gațu, Ilie Năstase, Anișoara Cușmir și Oana Pantelimon. Așa cum ne-a obișnuit, Tăriceanu a venit cu o propunere fermă și viabilă: toate profiturile de la Loteria Română să fie folosite pentru finanțarea diferitelor activități legate de sport, mergând până la asigurarea unei finanțări pentru cei care sunt angajați în sportul de performanță.
Pe lângă aceasta, ALDE propune și o clarificare și, totodată, o stimulare a agenților economici referitoare la Legea sponsorizării, respectiv găsirea unor pârghii astfel încât să se creeze facilități mult mai mari pentru cei care vor să investească în sport și pentru cei care vor să sponsorizeze anumite echipe.
De-a lungul anilor, județul Alba a dat țării foarte mulți sportivi cu performanțe deosebite cum ar fi Cornel Țălnar, Ana Maria Rodean, Ana Maria Groza, Nicușor Stanciu sau regretații Nicolae Linca și Paul Tomița. Alba a performat și în cel mai popular sport, fotbalul, unde FC Unirea a ajuns la un moment dat în primul eșalon. Însă stăpânii județului și ai municipiului Alba Iulia s-au folosit de performanțele acestei echipe doar în campaniile electorale și pentru a le asigura un loc de muncă lipitorilor de afișe.
Unul dintre proiectele ce vor fi susținute de candidații ALDE Alba în Parlamentul României va fi de a reda județului faima sportului de altădată. De aceea vă spun: Votați candidații ALDE Alba! Votați: Horațiu Josan pentru Camera Deputaților și Daniel Rusu pentru Senat, și ne vom putea mândri din nou cu sportivii noștri, care vor urca pe podiumurile țării și ale lumii!
Ioan Lazăr, președinte ALDE Alba
Material publicat la comanda ALDE Alba Cod unic de identificare ALDE: 11160008
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Imobilul școlii din localitatea Henig se transformă în capelă și centru de cateheză: Licitația de peste 1 milion de lei, lansată pe SEAP
Imobilul școlii din localitatea Henig se transformă în capelă și centru de cateheză: Licitația de peste 1 milion de lei, lansată pe SEAP Primăria comunei Berghin a scos la licitație pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice schimbarea imobilului școlii din localitatea Henig în capelă și centru de cateheză. Licitația are o valoare de peste 1,1 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 17 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare