Din 2017, fructe, legume, miere și produse lactate de peste 17 milioane de euro pentru preșcolari și elevi din ciclul primar și gimnazial. Ce prevede ”Programul pentru școli” al MADR
Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, începând cu anul școlar 2017-2018, actualele programe de încurajare a consumului de fructe și de distribuire a laptelui în școli vor fi unificate într-un singur program cu finanțare europeană, denumit generic „Programul pentru școli”, care are prevăzute fonduri de 17,2 milioane de euro iar produsele distribuite vor fi diversificate, de la mere și lapte, până la struguri, nectarine, morcovi, ardei grași și diverse iaurturi, inclusiv miere.
„Beneficiind de finanțare europeană din Fondul European de Garantare Agricolă al Politicii Agricole Comune, <<Programul pentru școli>> încurajează, de asemenea, achizițiile locale sau regionale, lanțul scurt de aprovizionare, având la dispoziție fonduri europene în valoare de 6.866.848 euro pentru schema de fructe și legume și 10.399.594 euro pentru schema de lapte și produse lactate”, precizează MADR într-un comunicat remis AGERPRES. Până la 15% din aceste fonduri pot fi alocate pentru implementarea diferitelor măsuri educative de însoțire, precum vizite la ferme, la târguri și expoziții agricole, organizarea de concursuri tematice, ateliere de gătit și de degustare etc.
Astfel, prin noul program se vor putea distribui și alte fructe, nu doar mere, respectiv pere, struguri, prune, piersici sau nectarine, precum și legume: morcovi, ardei grași, castraveți.
În privința laptelui și produselor lactate distribuite regulat, recomandarea Ministerului Sănătății constă într-o porție de 200 ml de lapte tratat termic, UHT sau pasteurizat sau produse lactate fermentate (iaurt, lapte acru, lapte covăsit, sana și alte sortimente de lapte fermentate sau acrite) fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori, de fructe sau de cacao.
La propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătății a agreat degustarea ocazională a mierii într-o cantitate de 1-3 grame per kilogram/corp, în cadrul măsurilor educative.
Conceput în jurul obiectivelor de sănătate și educație, „Programul pentru școli” este un program cu precădere educativ, menit să-i familiarizeze pe copii cu un stil de viață sănătos și să-i apropie de mediul rural ca sursă a produselor pe care le consumă. Programul are la bază două componente: distribuția propriu-zisă a produselor și măsurile educative care o însoțesc, apreciindu-se că simpla distribuție nu poate asigura îndeplinirea obiectivelor.
MADR precizează că pentru o implementare eficientă, „Programul pentru școli” necesită implicarea activă a tuturor factorilor la nivelul comunităților, de la reprezentanții administrației publice locale — consilii județene, direcțiile județene de sănătate publică, inspectoratele școlare — până la producătorii locali interesați de furnizarea produselor.
Programul se adresează preșcolarilor din grădinițele de stat și particulare cu program normal de 4 ore și elevilor din învățământul primar și gimnazial de stat și particular.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, în pregătirea aplicării acestui program începând cu anul școlar 2017-2018, au fost întreprinse discuții în cadrul grupului de lucru interministerial cu privire la noua legislație europeană și explorarea diferitelor variante ale legislației naționale pentru o bună implementare a programului, fiind consultate și organizațiile profesionale reprezentantative specifice în vederea identificării celor mai potrivite soluții pentru încurajarea producției locale și/sau regionale și a lanțului scurt de aprovizionare.
De asemenea, a fost lansat în dezbatere publică documentul pentru obținerea opiniei publicului larg cu privire la cum ar trebui să arate acest program astfel încât să se asigure atingerea obiectivelor.
„Până la sfârșitul anului 2016 și până în luna iunie 2017, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale urmează să promoveze actul de bază și normele de implementare aferente pentru a începe derularea programului în timp util”, se arată în comunicat.
Conform legislației europene, autoritățile responsabile din domeniul sănătății și nutriției din statele membre se implică în elaborarea listei produselor care se vor furniza atât cu titlu de distribuție regulată, cât și cu ocazia măsurilor educative (sesiuni de degustări — la fermă sau în școală).
Astfel, pentru distribuția regulată, Ministerul Sănătății recomandă fructe și legume autohtone de sezon în stare proaspătă care să fie distribuite cât mai aproape de recoltare, cu o perioadă de păstrare medie și lungă, astfel încât la momentul distribuirii să corespundă calitativ consumului: mere, pere, struguri, prune, piersici sau nectarine; morcovi, ardei grași, castraveți.
La propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătății a agreat degustarea ocazională a mierii într-o cantitate de 1-3 grame per kilogram/corp, în cadrul măsurilor educative.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare
Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare Compania Națională Poşta Română va modifica programul de lucru al subunităţilor poştale pentru minivacanța de 1 Mai și Paștele ortodox. Astfel, miercuri, 1 Mai, „Ziua Internațională a Muncii”, toate subunităţile poştale […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 38 de minute
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință