Rămâi conectat

Actualitate

Din 7 noiembrie: CFR Călători eliberează permisele de călătorie pentru pensionarii CFR, valabile pentru anul 2017

Mădălina Opriș

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

cfr-calatoriPermisele de călătorie pe calea ferată pentru pensionarii CFR și membrii de familie a acestora, valabile pentru anul 2017, vor fi emise începând cu data de 7 noiembrie, în conformitate cu  prevederile  Ordonanței Guvernului nr.112/1999 republicată, precum și cu prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr.1697 /23.11.2012 a anunțat, vineri, Societatea de Transport Feroviar de Călători – CFR Călători, într-un comunicat de presă.

La călătoria cu trenul, permisele de călătorie în interes personal sunt valabile numai însoțite de actele de identitate prevăzute în metodologiile de aplicare a ordonanței. Aceste permise sunt legitimații de călătorie tip foaie, clasa 1 și clasa a 2-a, nominale și se utilizează numai de către titularul înscris pe carnetul respectiv.

Pensionarii CFR pot solicita detalii privind eliberarea acestor permise la compartimentele de legitimații de călătorie la care sunt arondați.

Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să se adreseze personalului din stații, să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau la numărul de telefon 021/9521.

Sursa: agerpres.ro

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte zone din țară, până joi dimineața: Râurile vizate

Ziarul Unirea

Publicat

în

COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte zone din țară, până joi dimineața: Râurile vizate Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis miercuri 8 mai 2024, o avertizare cod galben de inundații în Alba, valabilă până joi dimineața, la ora 8:00. Sunt prognozate scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea