Bani de la Guvern pentru refacerea infrastructurii în localități afectate de inundații. Județul Alba primește suma de 210.000 lei
Autorități locale din 25 de județe vor fi sprijinite să finanțeze lucrările de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse de inundațiile din acest an.
Guvernul a alocat miercuri, printr-o Hotărâre, suma de 86,7 milioane lei, din Fondul de intervenție, pentru județele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.
Din bugetul respectiv, județului Alba îi revine suma de 210.000 lei.
”Fondurile sunt destinate refacerii infrastructurii hidrotehnice, terasamentelor și malurilor de apărare, structurii drumurilor județene, comunale, a podurilor, podețelor și digurilor din localitățile afectate de inundațiile și alunecările de teren produse în acest an.
Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor detaliate făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și de către Instituțiile prefectului din județele afectate de inundații în cursul lunilor iunie, iulie și august și transmise, spre centralizare, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice„, se arată în comunicatul Guvernului.
Suma de 86,7 milioane lei a fost repartizată pe județe astfel:
- Alba – 210.000 lei
- Argeș – 885.000 lei
- Bihor – 510.000 lei
- Bistrița-Năsăud – 1,279 milioane lei
- Botoșani – 7,043 milioane lei
- Brașov – 41.000 lei
- Buzău – 9,914 milioane lei
- Caraș-Severin – 2,744 milioane lei
- Cluj – 8,932 milioane lei
- Covasna – 2,268 milioane lei
- Dâmbovița – 397.000 lei
- Gorj – 1,099 milioane lei
- Harghita – 9,507 milioane lei
- Hunedoara – 5,988 milioane lei
- Iași – 2,150 milioane lei
- Maramureș – 2,684 milioane lei
- Mehedinți – 7,226 milioane lei
- Mureș – 1,851 milioane lei
- Neamț – 688.000 lei
- Sibiu – 941.000 lei
- Suceava – 1,941 milioane lei
- Timiș – 1,999 milioane lei
- Tulcea – 767.000 lei
- Vâlcea – 5,539 milioane lei
- Vrancea – 10,095 milioane lei.
foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 4 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 8 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi