ANAF: Persoanele fizice care nu obțin venituri trebuie să plătească contribuții de sănătate raportate la salariul minim pe economie
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit procedura de declarare și stabilire a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri, aceasta urmând să fie aprobată prin Ordin al președintelui ANAF.
„Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menționate la art. 155 din Codul Fiscal (salarii, pensii, chirii, indemnizații etc.) datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate astfel: lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuție asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe țară, și au obligația să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate pe o perioadă de cel puțin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declarația, sau la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate potrivit legii, prin depunerea declarației, aplicând cota individuală de contribuție asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul de bază minim brut pe țară”, se arată într-un comunicat al ANAF transmis, luni, 10 octombrie.
De asemenea, persoanele fizice care realizează venituri lunare exclusiv din investiții și/sau din alte surse, sub salariul minim brut pe economie, și nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuției se suportă din alte surse, datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate în aceleași condiții, respectiv cu aplicare cotei individuale (5,5%) la salariul minim brut pe economie. „Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate se face fie lunar, până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni, începând cu luna următoare depunerii declarației, fie la data depunerii declarației, în funcție de opțiunea exercitată de persoana fizică”, se mai arată în comunicatul ANAF.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii 2024 | Plata pensiilor pentru luna mai devansată. Pensiile se plătesc înainte de Paște
Pensii 2024 | Plata pensiilor pentru luna mai devansată. Pensiile se plătesc înainte de Paște Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, anunță faptul că pensiile vor fi plătite înaintea sărbătorilor pascale. În acest sens, Casa Națională de Pensii urmează să vireze, până pe 30 aprilie, fondurile către Poșta Română și către băncile comerciale. De asemenea, Guvernul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 14 ore
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Actualitateacum o zi
Sâmbăta lui Lazăr. Obiceiuri și tradiții cu o zi înainte de Florii: Se fac plăcinte cu mere și se dau de pomană