MFP: De luni, plafonul suplimentar alocat programului „Prima casă 2016” va fi pus la dispoziția finanțatorilor
Plafonul suplimentar alocat programului „Prima Casă”, în sumă de 500 de milioane de lei, va fi distribuit, începând de luni, băncilor comerciale, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice.
”Ministerul Finanțelor Publice a aprobat alocarea pe bănci a celor 500 de milioane de lei, sumă totală cu care a fost suplimentat plafonul de garanții pentru programul „Prima Casă”.
Finanțatorii care au primit plafoane sunt: Banca Românească, Banca Transilvania, BancPost, Bank Leumi, BCR, BRD, CEC Bank, Credit Agricole, Garanti Bank, ING Bank, Marfin Bank, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen și Unicredit”, se arată în comunicatul MFP.
Hotărârea privind suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului total de garanții care pot fi emise anul acesta în cadrul Programului „Prima casă” a fost adoptată de Guvern în ședința din 28 septembrie. Fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru acoperirea cu prioritate a solicitărilor de acordare a unei finanțări garantate în cadrul Programului, aflate în diverse stadii de aprobare și pre-aprobare la finanțatori.
Plafonul de garanții pentru anul 2016 al Programului „Prima casă” a mai fost suplimentat cu 500 de milioane de lei, în luna mai. Astfel, după cele două suplimentări, plafonul de garantare al acestui program guvernamental va fi, în acest an, de 2,69 miliarde de lei.
În total, de la lansarea Programului în 2009 și până la finalul lui august 2016, au fost acordate 197.608 garanții în valoare totală de 16,88 de miliarde de lei.
În acest moment, rata de neplată de către beneficiarii programului Prima Casă este de 0,3%.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
DOCUMENT | Cutremur între bugetari: Noul guvern taie și spânzură. Ordonanța „Trenulețul” îngheață angajările și majorările salariale
DOCUMENT | Cutremur între bugetari: Noul guvern taie și spânzură. Ordonanța „Trenulețul” îngheață angajările și majorările salariale Guvernul a pregătit așa numita Ordonanță-trenuleț, cea care pregătește Legea bugetului de stat pentru anul 2025. Conform OUG, salariile vor fi înghețate la nivelul lunii decembrie 2024, până la aprobarea cadrului fiscal. De asemenea, vor fi înghețate angajările. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 3 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor