Soarta lui Assange

Un scandal de mari proporţii a avut loc recent  pe mapamond, un scandal care a stârnit dispute în toate mediile de informaţii, precum şi în rândurile publicului consumator de presă la nivel mondial. Iar când spun medii de informaţii nu mă refer strict la presă în toate expresiile ei, ci şi la comunităţile profesionale de informaţii ce aparţin structurilor de securitate ale marilor puteri. Un scandal ce pune în acest moment sub semnul întrebării noţiunile de bază ale democraţiei, precum libertatea presei, cunoaşterea publică, adevărul, desecretizarea… De fapt care pune sub semnul întrebării însăşi noţiunea de democraţie. Scandalul a pornit de la un australian pe nume Julian Assange, fondatorul unui site intitulat Wikileaks.org, care „în spiritul slujirii adevărului” a făcut nişte dezvăluiri şocante pe site-ul respectiv: a desecretizat 250.000 de documente cu caracter confidenţial ale Departamentului de Stat american. Este vorba mai ales despre documente diplomatice din culisele tenebroase ale marilor decizii politice, militare şi economice, care nu mai lasă niciun fel de îndoială cu privire la modul în care se trasează destinul unor naţiuni, se gestionează fenomenele şi crizele mondiale, care relevă publicului influenţele pe care le exercită Washingtonul, Moscova, Beijingul, Uniunea Europeană, ţările arabe etc., în jocul de echilibru (!?) al puterii globale. Am parcurs mare parte dintre opiniile exprimate de diferiţi specialişti în munca de informaţii, în diplomaţie şi în jurnalism, cu privire la acest scandal şi, sincer, am rămas cu un gust amar. Mulţi dintre aceştia consideră că desceretizarea unor astfel de documente este periculoasă şi nu slujeşte deloc cauzei democraţiei mondiale, aşa că îl transformă pe australianul cu pricina într-un fel de inamic public al democraţiei. Aş fi fost de acord cu cei care-l desfiinţează pe Assange, dacă nu aş fi aflat despre mijloacele pe care le-a găsit SUA pentru a-l contracara: acesta a fost acuzat de viol, a fost arestat iar SUA îi cere extrădarea. Pe deasupra, Wikileaks.org a încetat să mai existe, fiind blocat de administratorii serverului, după mai multe „dificultăţi tehnice”. În aceste condiţii, cel supranumit „Masculul Alfa” în telegramele diplomaţiei americane (Vladimir Putin) s-a exprimat recent, public, la modul următor: „Dacă vorbim despre democraţie, ea trebuie să fie totală. De ce a fost trimis Assange în închisoare? Este aceasta democraţie?” Desigur, declaraţia liderului de la Kremlin este ipocrită, în condiţiile în care şi Moscova a decis să nu participe la ceremonia de decernare a Nobel-ului pentru pace, deoarece acesta îi va fi atribuit disidentului chinez Liu Xiaobo, deţinut politic în China, având de executat o pedeapsă de 11 ani pentru că alături de alţi 350 de intelectuali chinezi a semnat un document, în anul 2008, prin care cerea pluripartitism în ţara sa! Concluzia: democraţia americană nu este prea diferită de cea chineză, nici de cea rusă.
Revenind pe plaiurile mioritice, cred că disputele referitoare la oportunitatea (şi legalitatea) desecretizării şi publicării unor documente şi ale proceselor verbale ale unor convorbiri „monitorizate” sunt inutile. Atâta timp cât convorbirile cu pricina nu sunt „fake”-uri, ele slujesc, fără îndoială, cauzei democraţiei. Pentru că ni-i arată pe cei interceptaţi (gen SOV) în toată dimensiunea fiinţei lor corupte, a dispreţului lor faţă lege şi faţă de tot restul lumii. A fi pedepsit un mijloc de informare pentru că face publice astfel de documente ar fi o inepţie. Şi cine ştie câte publicaţii româneşti de după 1990 nu au avut soarta lui Assange? Şi câte or mai fi încă „strânse” cu uşa (economic vorbind) pentru a nu face publice diferite documente? Chiar şi a unor banale rezultate de licitaţii, ale unor hotărâri judecătoreşti etc.. De parcă ţinerea „la secret” le-ar mai putea modifica acestora conţinutul….
Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI