Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Cultură Educație

O carte document – Ţara Moţilor – elemente de monografie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

    Lansarea cărţii „Ţara Moţilor – elemente de monografie”, aparţinând profesoarei Mirela Mocan de la Grupul Şcolar de Turism şi Meşteşuguri din Arieşeni, a fost o adevărată sărbătoare pentru locuitorii de pe plaiurile mioritice ale Apusenilor. Dovadă faptul că sala de festivităţi a „Taberei de la Arieşeni” a fost neîncăpătoare, circa 400 de cetăţeni fiind prezenţi la acest eveniment editorial. Acest moment a debutat cu un Te Deum religios oficiat de preotul comunitar şi un regal de colinde interpretate de elevi ai ansamblului „Brădeana” din Sohodol – instructor Oana Joldeş, elevi ai Grupului Şcolar din Arieşeni acompaniate de Taraful de Instrumentişti din Câmpeni conduşi de distinsul profesor Gheorghe Bădău. Nelipsite au fost şi Imnul Naţional şi cântece patriotice dedicate marelui martir Horea şi tribunului Avram Iancu. Merită menţionată prezenţa domnului deputat Corneliu Olar şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, domnul Ion Dumitrel care au manifestat echidistanţă faţă de comunităţile cu primari de altă coloratură politică care nu au participat cu toate că actul de cultură nu are frontiere politice, ambii reiterând importanţa parteneriatelor cu toate primăriile din judeţ prin înfiinţarea de echipe cultural artistice, expoziţii etnografice şi sprijinirea creatorilor populari. În mod deosebit am remarcat pledoaria doamnei prof. univ. de la UMF Cluj-Napoca, d-na Lorena Filip, dar şi elogiile binemeritate ale doamnei prof. Maria Ana Motora, membră a Despărţământului Abrud Câmpeni „Iosif Şterca Suluţiu”. În acest sens, distinsa doamnă Maria Ana Motora a înmânat autoarei o diplomă de excelenţă din partea acestui despărţământ.
De asemenea, domnul deputat Corneliu Olar, în calitatea sa de vicepreşedinte al Societăţii Cultural Patriotice Avram Iancu la nivel naţional precum şi domnul preşedinte al filialei acestei societăţi din Câmpeni, prof. Vasile Bud şi domnul prof. Viorel Ioan Sicoe au elogiat această valoroasă monografie. A remarcat prezenţa domnilor primari Sorin Constantin Corcheş – Sohodol, Tiberiu Todea – Albac, Alexandru Heler – Avram Iancu, Marin Vârciu – Gârda, domnul viceprimar Mihai Paşca – Arieşeni şi alte autorităţi din zona Ţara Moţilor.
Nelipsită a fost şi prezenţa mediului antreprenorial, a domnului manager al SC Rivaly, domnul Nicolae Chira şi a soţiei sale, doamna Livia care s-au implicat activ în multiple acte de caritate, sponsorizări şi susţineri substanţiale ale actului de cultură din Ţara Moţilor. De asemenea, a participat dl manager Dragomir Morcan de la SC Dragoliv SA Câmpeni care este un frecvent susţinător de nădejde al actului cultural artistic şi alte acte de caritabile.
Distinsa prof. Mirela Mocan a mulţumit sponsorilor „Ocolul Silvic Gârda”, Ocolul Silvic „Horea Apuseni” dar şi persoanelor fizice care au sprijinit-o, iar în mod deosebit a mulţumit domnului deputat Corneliu Olar şi preşedintelui Consiliului Judeţean Alba Ion Dumitrel şi părinţilor săi Cornel şi Rodica, harnici gospodari ai comunei Sohodol care i-au fost temelia unei cariere de succes. Menţionez că această monografie a avut un tiraj de 200 de exemplare, iar cheltuielile pecuniare în proporţie de trei pătrimi aparţin familiei sale. „Elogiile tuturor nu constituie o măgulire ci o mulţumire sufletească pentru mine, căci această carte este o mărturie a trecutului istoric a comunităţii locale dar şi a Ţării Moţilor cu tradiţiile, obiceiurile, meşteşugurile şi trecutul istoric cu toate vicisitudinile timpurilor, vremurilor de restrişte şi bejenie dar şi cu numeroşii  eroi ai neamului care au luptat pentru glia străbună, păstrarea suveranităţii şi identităţii naţionale”, a declarat autoarea. Felicitări! (M. Sicoe)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

 Festival de Romania 2024


Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea