Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Sănătatea și natură

Coplata serviciilor medicale ne va costa salariul pe o lună

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

    De la începutul lunii februarie 2012 va trebui să plătim pentru serviciile medicilor de familie şi ale medicilor specialişti din spitale. Legea care prevede introducerea mecanismului de coplată în sistemul medical din România este publicată deja în Monitorul Oficial. Noul act normativ defineşte coplata ca fiind contribuţia asiguratului la sistemul de sănătate, încasată suplimentar faţă de cea decontată din fondul naţional unic al asigurărilor de sănătate. Directorul Casei de Asigurări de Sănătate Alba, ec. Gheorghe Ştef ne-a declarat că până în 15 decembrie, specialiştii din Ministerul Sănătăţii împreună cu cei implicaţi în acest proces de reformă în sănătate s-au angajat să prezinte şi „pachetul de servicii minimale” oferite pentru contribuţia actuală a salariaţilor la CAS cât şi lista serviciilor medicale ce impun coplata.
Câteva clarificări necesare
Statul va deconta, cel mai probabil, doar urgenţele, un număr redus de analize şi câteva operaţii grave. Pentru cele mai multe servicii medicale, pacientul va trebui să plătească. Acest pachet de servicii minimale va fi stabilit până în 15 decembrie a.c.
Legea nu ţine cont de faptul că prin 10,7% din salariu (5,5 de la angajat şi 5,2 de la angajator), unii angajaţi dau mai mult, alţii mai puţin sistemului de sănătate. Coplata se adaugă, în plus, la CAS. Într-un an, un român ajunge să dea un salariu net lunar drept coplată, asta în afară de contribuţia de sănătate, care rămâne obligatorie.
La prima prezentare la doctor, omul va primi un tichet pe care trebuie să îl păstreze. Doar în acel moment se activează coplata. Toate plăţile făcute pentru servicii medicale în spitalele de stat vor fi însumate, pe tichetul cu pricina, până la cota stabilită prin lege. Baremul maxim al coplăţii se va calcula împărţind venitul anual al unui român (în general salariul) la 12. De exemplu, un român cu venitul de 800 de lei lunar, va plăti de fiecare dată pentru serviciile medicale până când pe tichet, într-un an,  se însumează 8 milioane de lei. Peste această sumă, nu i se va mai percepe coplată.
Modelul şi modul de utilizare a coplăţii urmează să se aprobe prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Spitalizarea – un hazard financiar
În cazul internărilor în spital, lucrurile se complică. Suma prevăzută drept coplată urmează a se calcula procentual din valoarea serviciilor medicale care variază ca tarif de la câteva sute de lei la zeci de mii de lei.  Până când se va pune la punct sistemul asigurărilor private de sănătate, pacienţii vor plăti maxim 10 lei pe zi iar restul va fi decontat de casele de asigurări de sănătate. Prin introducerea coplăţii în spitale se va înlătura, pentru început, tertipul folosit de unii pacienţi de a se interna pentru a obţine analize medicale şi tratament absolut gratuit. După introducerea asigurărilor medicale private, internările vor fi verificate „la sânge” pentru decontarea cheltuielilor, astfel se estimează că numărul internărilor fictive sau nejustificate se vor reduce drastic.
La bugetul Sănătăţii vor  contribui toţi românii cu orice fel de venituri declarate la Fisc
Românii care primesc anual venituri asimilate salariilor sau din PFA, activităţi independente, convenţii civile etc. mai mici de 12 salarii minime brute pe ţară, dar înregistrează venituri din chirii, vânzarea unei proprietăţi imobiliare, premii, jocuri de noroc, investiţii sau din alte surse trebuie să achite contribuţia de sănătate şi din aceste venituri. Altfel spus, din aceste venituri se va reţine o diferenţă care să acopere 5,5% din nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară. Această contribuţie de asigurări de sănătate se va stabili de către Fisc prin decizia de impunere anuală, pe baza informaţiilor din declaraţiile depuse de contribuabili la administraţia financiară.
„Sumele reprezentând obligaţiile anuale de plată a contribuţiilor de asigurări de sănătate stabilite prin decizia de impunere anuală se achită în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei”, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal.
*Persoane scutite de la coplată:
a) copiii până 18 ani, tinerii între 18 ani – 26 ani, dacă sunt elevi, absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau studenţii, dacă nu realizează venituri din muncă; b) bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii (cancer, HIV, diabet etc.), pentru serviciile medicale aferente respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse; c) pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 740 lei/lună.
Banii obţinuţi din coplată rămân în unităţile medicale, constituind venituri ale furnizorilor de servicii medicale şi se utilizează pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, dar şi pentru achiziţionarea tichetului moderator pentru sănătate.
În noua lege se prevede posibilitatea ca toate costurile generate de coplată să fie suportate de asigurările voluntare de sănătate de tip complementar (adică asigurările de sănătate ne-obligatorii, existente deja pe piaţă). Coplata poate fi inclusă de pacienţi şi în contractul cu asiguratorul de sănătate privat, atunci când va intra în vigoare Legea Sănătăţii, nu mai devreme de 2013.

Nicoleta IDITA-TOMUŢA

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sănătatea și natură

Sănătatea și natură

Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară

Ziarul Unirea

Publicat

în

Micul dejun pe timpul toamnei: Ce trebuie să mâncăm de dimineață pentru a oferi organismului energia necesară Nutriţionista Rusakova spune că toamna este cel mai indicat să mâncăm salate şi omletă la micul dejun. Un mic dejun ideal de toamnă ar trebui să includă fibre şi proteine vegetale, a declarat Daria Rusakova, nutriţionist şi candidat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea