Posibilii candidați ai PSD Alba la alegerile parlamentare – SURSE
Partidul Social Democrat nu a anunțat candidații înscriși în cursa internă pentru un mandat de parlamentar, președintele Ioan Dîrzu precizând însă că sunt, în total, 15 pretendenți, dintre care 10 la Camera Deputaților.
La fel zicea Ioan Dîrzu și înainte de alegerile locale, că PSD are șapte doritori pentru Primăria Alba Iulia, însă doar doi au fost vehiculați înainte de acest scrutin.
Alegerile parlamentare din toamna acestui an vor marca revenirea la votul pe listă şi renunţarea la scrutinul de tip uninominal. Astfel, din experiența alegerilor trecute, ne putem da seama că PSD, în Alba, va obține, în cel mai bun caz, doi deputați și un senator, iar cea mai sumbră previziune le-ar aduce un singur deputat.
Astfel, primul la senatori și primii doi la deputați, au oarecare șanse să ocupe un loc, iar ceilalți vor fi puși de formă, să ”tragă” sau să completeze lista. Nu credem însă că PSD va prinde trei locuri în Parlament, ci mai degrabă două la Camera Deputaților sau unul la Cameră și altul la Senat, posibil în urma redistribuirii naționale a mandatelor.
Este clar, la Camera Deputaților, lista va fi deschisă de Ioan Dîrzu, reconfirmat în funcția de președinte al PSD Alba, la o lună după ce tot el a anunțat că își asumă rezultatul la alegerile locale, de sub 30%, și și-a dat demisia.
Bătălia pentru locul 2 la deputați este mare. Călin Potor, care nu se înțelege deloc bine cu membrii mai tineri, fiind agreat mai mult de organizația de pensionari, ar putea fi trecut pe tușă. Acesta va încerca, probabil, să-și facă loc, însă este greu de crezut că Dragnea&co vor pune un candidat care a obținut la alegerile locale procente bune sub media partidului. Nu are rost să revenim.
Un candidat cu șanse la locul doi este actualul director adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Alba, economistul Cornel Suciu, care deși nu e atât de cunoscut opiniei publice, ar putea aduce ca argument activitatea profesională. Un alt pretendent este consilierul local Horațiu Clepan, el fiind, înainte de alegeri, când primul, când al doilea candidat al PSD-ului pentru Primăria Alba Iulia.
La Senat, lista ar putea fi deschisă de Dănuț Hălălai, comisarul șef al Gărzii de Mediu Alba. Dacă va fi astfel, fratele său, Mirel Hălălai, primarul orașului Teiuș, ar avea un motiv în plus să ”tragă” în campanie. Pe locul 2 la Senat ar putea fi Cornel Murg, fostul prefect de Alba, care nu mai exercită această funcție întrucât a atins pragul vârstei de pensionare. El ar fi trebuit să ocupe funcția de președinte al PSD Alba, după ”demisia” lui Dîrzu, fiind votat de Comitetul Executiv Județean, însă neconfirmat de conducerea centrală. El a condus, în urmă cu câțiva ani, organizația PSD din Cugir.
Pe liste ar putea apărea și rectorul Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, numele său fiind vehiculat și în înainte de alegerile locale. Fost consilier local al PSD , Daniel Breaz, care o relație bună și cu Mircea Hava, nu și-a dorit să candideze pentru Primăria Alba Iulia, deși mai mulți social-democrați au considerat că este o variantă bună întrucât vine din mediul universitar. Potrivit unor surse, Breaz ar fi fost în cărți și pentru a prelua Ministerul Educației, când Mircea Dumitru l-a înlocuit pe Adrian Curaj.
Totodată, pe liste ar putea apărea și numele Marcelei Dărămuș, președintele organizației de femei a PSD. Nu credem că își dorește un mandat de parlamentar întrucât a câștigat, prin concurs, funcția de inspector școlar general al IȘJ Alba și este abia la început.
Cu siguranță pe listele PSD vor fi și candidați din alte zone ale județului Alba, pentru a mobiliza electoratul din localitățile respective, însă nu credem că vor ocupa locuri eligibile.
Un candidat care ar ridica scorul partidului, însă nu credem că există șanse să candideze, este primarul din Ciugud, Gheorghe Damian, reales, în vară, cu 85% din voturi, pentru al cincilea mandat consecutiv. Ciugud se află într-un top al comunelor privind rata absorbției fondurilor europene.
Pe de altă parte, este cunoscut faptul că social-democrații caută și alți oameni, din mediul de afaceri sau profesioniști într-un anumit domeniu, care, se pare, nu sunt ușor de găsit. Așa s-a întâmplat și la alegerile locale, când au demarat proiectul #listaalbaiulienilor și oricine s-a putut înscrie pentru a candida pentru un loc în Consiliul Local Alba Iulia. În urma acelui proiect, medicul Lucian Prodan, care nu a mai făcut politică, a obținut un mandat, însă la Consiliul Județean Alba.
Facem precizarea că aceste informații au fost obținute pe surse, iar lista PSD nu este, în momentul de față, definitivată și ar putea apărea modificări, însă cunoscând bine partidul, ele nu pot fi majore.
În prezent, județul Alba are cinci reprezentanți în Camera Deputaților și doi în Senat.
Alegerile parlamentare se vor desfășura pe data de 11 decembrie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii