Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Firmele de asigurări ar putea afla informații despre șoferi din baza de date a Poliției

Ziarul Unirea

Publicat

în

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune efectuarea de demersuri pe lângă Ministerul de Interne pentru a facilita accesul firmelor de asigurări la informaţii din baza de date a poliţiei rutiere privind comportamentul în trafic al conducătorilor auto, astfel încât tarifele să fie mai bine segmentate, iar şoferii corecţi să plătească mai puţin.

Posibilitatea este prevăzută într-un raport prezentat săptămâna aceasta consiliului ASF, potrivit News.ro.

Propunerea are loc în cadrul unei analize ample realizate de către Sectorul de asigurări din cadrul ASF pe piaţa RCA.

Autorii raportului propun „efectuarea demersurilor pe lângă Ministerul de Interne, împreună cu alţi factori de decizie, pentru a facilita accesul asigurătorilor la informaţii/concluzii (din baza de date a poliţiei rutiere) privind comportamentul în trafic al conducătorilor auto, respectiv utilizarea acestor informaţii pentru o mai bună segmentare şi tarifare (şoferii corecţi putând beneficia de tarife reduse)”.

În plus, raportul consideră că, pentru limitarea scumpirii poliţelor RCA, este nevoie de limitarea comisioanelor brokerilor, prin care se vând în prezent cele mai multe poliţe de asigurare, la cel mult 10%.

Sectorul de asigurări din ASF subliniază că pe piaţa RCA este nevoie de mai multă concurenţă şi propune încurajarea altor asigurători să intre pe acest segment de piaţă.

„Creşterea concurenţei pe piaţă poate avea ca efect atât scăderea tarifelor, cât și creşterea calităţii serviciilor oferite de asigurătorii RCA”, arată raportul.

Piaţa RCA este în prezent zguduită de falimente şi de alte probleme înregistrate de principalii jucători de pe piaţă, care au ca efect şi reducerea competiţiei. Companiile Astra şi Carpatica Asig au intrat în faliment, iar City Insurance şi Euroins se află în diverse proceduri speciale impuse de către ASF.

În urma intrării în procedură de faliment a Carpatica Asig, măsură anunţată recent de către ASF, pe piaţa RCA rămân doar opt jucători: Euroins, City Insurance, Allianz-Ţiriac, Generali, Asirom- Vienna Insurance Group, Omniasig – Vienna Insurance Group, Groupama şi Uniqa.

Recent, subsidiara românească a companiei austriece de asigurări Grawe a anunţat că va intra în octombrie pe piaţa RCA, după ce a obţinut avizul ASF în acest sens. Grawe ar deveni, astfel, al nouălea jucător pe piaţa RCA.

Însă angajaţii ASF care se ocupă de sectorul asigurărilor cred că este nevoie şi de altă măsură pentru asigurarea echilibrului pieţei.

„Se impune intrarea pe piaţa RCA a unui asigurător cu capital de stat, care să reprezinte un element obiectiv şi independent în piaţa asigurărilor RCA din România (de exemplu, Exim Asig)”, susţine raportul menţionat.

sursa: digi24, news.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri

Mădălina Opriș

Publicat

în

De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea