Târgul Naţional de Turism Rural Albac: Staţiunea din Munţii Apuseni va fi în perioada 2 – 4 septembrie capitala turismului rural românesc
Ofertele bogate ale turismului rural românesc vor fi prezentate la sfârşitul acestei săptămâni la Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac, unicul târg de turism rural din Transilvania şi cel mai important din ţară. Evenimentul, ajuns la cea de-a 12-a ediţie, este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi va reuni cererea şi oferta din turismul rural dar îşi propune totodată să promoveze şi gastronomia, tradiţiile, meşteşugurile populare şi folclorul românesc autentic.
Staţiunea turistică Albac din Munţii Apuseni găzduieşte, sâmbătă şi duminică, 3 – 4 septembrie 2016, Târgul Naţional de Turism Rural – cel mai important târg de turism rural din România. Evenimentul a ajuns la cea de-a XII-a ediţie şi are ca scop promovarea turismului rural românesc reunind reprezentanţii din turism la nivel regional şi naţional: agenţii de turism, unităţi de cazare, firme prestatoare de servicii turistice, reprezentanţi ai unor localităţi cu potenţial în ceea ce priveşte turismul rural.
„În inima Apusenilor, la Albac, se organizează singurul târg naţional dedicat turismului rural. Am iniţiat acest târg în urmă cu mai bine de 10 ani pentru a promova potenţialul turistic al Munţilor Apuseni. Am demonstrat că judeţul Alba este o destinaţie importantă în turism şi totodată dorim să demonstrăm că turismul rural este extrem de ofertant în România. Vrem să arătăm prin acest eveniment că se poate face turism rural de calitate şi vrem să îi ajutăm pe cei care fac turism de calitate să se promoveze şi să fie cunoscuţi”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Alba Ion Dumitrel.
„Dumnezeu ne-a hărăzit să trăim într-o zonă minunată şi binecuvântată, un adevărat colţ de rai. Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac şi-a propus încă de la prima ediţie să promoveze în ţară şi străinătate Valea Arieşului, tradiţiile şi obiceiurile moţeşti, mâncărurile noastre gustoase şi delicioase. La cea de-a XII-a ediţie considerăm că târgul şi-a atins scopul deoarece numărul de turişti a crescut în Munţii Apuseni, iar turismul a devenit o alternativă economică viabilă pentru oamenii de pe aceste meleaguri moţeşti. Ca de fiecare dată invitaţia noastră este să vizitaţi Valea Arieşului unde veţi avea parte de locuri minunate şi oameni ospitalieri” a declarat primarul comunei Albac Tiberiu Todea.
„Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac este cel mai important şi mai complex târg de turism rural din România, acest lucru fiind demonstrat şi în acest an prin numărul mare de agenţii de turism şi de pensiuni participante. Târgul este o îmbinare armonioasă între turism, tradiţii populare, folclor dar şi gastronomie încercând să promoveze atât oferta turistică dar şi zestrea culturală importantă, patrimoniul cultural material şi imaterial din judeţul Alba. Vă invităm cu drag la Albac, în inima Munţilor Apuseni, unde veţi descoperi atât oferta turismului rural românesc cât şi măiestria meşterilor populari, gastronomia locală, folclorul autentic şi tradiţiile zone dar mai ales oamenii frumoşi şi ospitalieri din Ţara Moţilor” a spus directorul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba Alexandru Pal.
Ediţia din acest an a Târgului Naţional de Turism Rural va debuta, sâmbătă, la ora 10,00 cu o slujbă TE DEUM, urmată de un recital al Fanfarei „Augustin Bena”, iar la ora 10,30 târgul va fi deschis oficial. La ora 11,00 participanţii vor fi invitaţi la vernisajul expoziţiilor din cadrul târgului respectiv: expoziţia agenţiilor de turism, expoziţia meşterilor populari şi o expoziţie de artă fotografică cu instantanee realizate de clasa de arte vizuale a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, coordonată de Vasile Sârb. Seara, începând cu ora 20,00, este programat un spectacol folcloric în care vor evolua Grupul de tulnicărese ,,Moaţele” – Casa de Cultură ,,Avram Iancu” din Câmpeni, Ansamblul Folcloric ,,Floare de Colţ” din Galda de Jos, Ansamblul Folcloric ,,Doina Moţului” al Casei de Cultură ,,Avram Iancu” Câmpeni şi Ansamblul Folcloric ,,Arieşul” din Câmpeni. Programul va continua cu un recital de muzică uşoară susţinut de clasa de canto a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. Prima zi a târgului se va încheia târziu în noapte cu focuri de artificii şi cu o petrecere tradiţională în jurul unui imens foc de tabără, atmosfera fiind întreţinută de trupele Re Born și Millenium C.
Ziua de duminică este dedicată gastronomiei, meşteşugurilor tradiţionale şi folclorului, iar organizatorii au pregătit un concurs gastronomic, demonstraţii de măiestrie meşteşugărească în arta lemnului, o paradă a portului popular autentic şi un spectacol de folclor. Manifestările vor debuta în jurul orei 11,00 cu un concurs gastronomic în cadrul căruia mai multe echipe vor fi provocate să gătească în aer liber mâncare tradiţională la ceaun. În paralel meşterii iscusiţi veniţi din întreaga ţară sunt provocaţi să îşi demonstreze măiestria cioplind în lemn obiecte de artizanat. La ora 14,00 va începe parada portului popular care va continua cu un spectacol folcloric extraordinar cu o durată de peste 6 ore. Iubitorii muzicii populare vor fi încântaţi de evoluţiile ansamblurilor folclorice: ,,Brădeana” din Sohodol, ,,Floare de Colţ” din Galda de Jos, ,,Câmpul pâinii” din Vinerea, ,,Vinţana” din Vinţu de Jos. Programul va continua cu Taraful Gigel Nicola alături de Ioana Ciorea, Alexandra Vădan, Aurel Şuteu, Eugen Mihăilă, Gheorghe Paşca şi Dorel Banci. Seara se va încheia cu Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” a Județului Alba, alături de interpreţii Nicolae Tuhuţ, Dorina Nariţa, Floricica Moga, Maria Filimon, Cătălin Haşa, Roxana Reche, cât şi de o serie de invitaţi precum Tudor Furdui Iancu, Leontina Fărcaş, Reta Rus, Veta Biriş, Petrică Moise, Anghelina Timiş. Conducerea muzicală va fi asigurată de dirijorul Alexandru Pal.
Târgul Naţional de Turism Rural Albac – cel mai important târg de turism rural din România
Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac este unicul târg de turism rural din Transilvania şi cel mai longeviv şi important din România. Evenimentul, ajuns la cea de-a XII-a ediţie, este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria Albac, iar partenerul oficial al târgului este Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Filiala Alba. Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac este o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba.
Mai multe detalii puteţi afla şi de pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/Centrul-de-Cultura-AUGUSTIN-BENA-Alba-173204689496678/?ref=ts&fref=ts
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | ALERTĂ în Alba: O adolescentă de 16 ani, din Răchita, dată DISPĂRUTĂ de familie. A plecat de la domiciliu și nu a mai revenit
ALERTĂ în Alba: O adolescentă de 16 ani, din Răchita, dată DISPĂRUTĂ de familie. A plecat de la domiciliu și nu a mai revenit Polițiștii din Alba caută o minoră care a dispărut din localitatea Răchita, județul Aba. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !