Grupul Albalact a terminat semestrul I cu o cifră de afaceri de 242 milioane de lei, iar brandurile au ajuns în peste 1.400 de hoteluri și cafenele
Grupul Albalact a terminat semestrul I cu o cifră de afaceri de 242 milioane de lei, în creştere cu 17%, iar brandurile acestuia au ajuns în peste 1.400 de hoteluri și cafenele.
Albalact, cel mai mare jucător cu acţionariat românesc de pe piaţa lactatelor, care urmează să fie preluat de gigantul francez Lactalis, vrea să dezvolte segmentul produselor destinate segmentului HoReCa, unde colaborează direct cu peste 1.400 de clienţi cărora le livrează atât brandurile dedicate Albalact Horeca Top şi Bardezzi, cât şi branduri consacrate din portofoliu precum Zuzu.
„Segmentul HoReCa, în care suntem prezenţi cu brandul Albalact Horeca Top, Bardezzi, dar şi cu celelalte branduri ale companiei, reprezintă, astăzi, aproape 5% în volum din vânzările Albalact. Până anul trecut, Albalact a fost prezent în piaţa HoReCa cu brandurile sale obişnuite consacrate, însă într-o proporţie destul de restrânsă“, a declarat Irina Măndoiu, directorul comercial al producătorului de lactate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan