Spectacolul ”În largul mării”, pus în scenă de Grupul Skepsis, duminică, în fața Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia
Programul de spectacole în aer liber desfăşurat de Asociaţia Grupul Skepsis a fost deosebit de apreciat de public până acum. Sute de albaiulieni şi turiştii gustat din plin fiecare reprezentaţie. Duminică, 31.07.2016, ora 20.30, în faţa Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, compania de teatru Skepsis vă invită la premiera spectacolului În largul mării, după Slawomir Mrozek – un spectacol de teatru absurd, cu caracter satiric şi accente comice.
O situaţie limită determină personajele să ia decizii care treptat conduc la dezvăluirea adevăratului lor caracter. Sub presiune, conflictele se înteţesc, argumentele tind să devină pe cât de ilogice pe atât de convingătoare şi în final chiar şi ideile nobile – sacrificiu, altruism, datorie – sunt distorsionate şi pervertite de către oamenii pentru care scopul scuză întotdeauna mijloacele. Să nu uităm că spectacolul stă sub semnul absurdului, însă asta înseamnă că absurdul formei subliniază claritatea şi consistenţa ideii! Va reuşi raţiunea să îmblânzească instinctul?… Aparenta lipsă de coerenţă a replicilor şi ridicolul argumentelor provoacă un umor negru şi nu fac decât să dezvăluie superficialitatea fiinţei umane şi fragilitatea ei.
Spectacolul este prezentat în cadrul programului de spectacole în aer liber inclus în proiectul Stagiunea cu Skepsis 2016. Acest proiect este desfăşurat în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2016, fiind un proiect de tineret şi bazându-se pe motivarea acestuia de a se implica în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi de a participa activ la dezvoltarea vieţii socioculturale a comunităţii. Prin acest proiect Asociaţia Grupul Skepsis pregăteşte şi oferă publicului albaiulian o serie de spectacole de teatru şi divertisment. Stagiunea cu Skepsis include spectacole de sală dar şi un program de vară în care se prezentă publicului, gratuit, în aer liber, o serie de spectacole atractive.
Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia “Inter-Art” Aiud; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia; Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.
Mai multe informaţii despre proiectele şi activităţile cu Skepsis pot fi găsite pe pagina de facebook dedicată grupului: https://www.facebook.com/skepsis2002/.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat din Alba Iulia, REȚINUT de polițiști după ce și-a amenințat fosta concubină și a distrus încuietoarea porții
Bărbat din Alba Iulia, REȚINUT de polițiști după ce și-a amenințat fosta concubină și a distrus încuietoarea porții Un bărbat din Alba Iulia a fost reținut de polițiști după ce și-a amenințat fosta concubină și a distrus încuietoarea porții. Citește și: Șofer din Alba, BEAT MANGĂ, prins de polițiști la volan: Avea o alcoolemie de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum 2 zile
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum o zi
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților