Mircea Trifu: Stadionul ”Cetate”, un obiectiv-simbol al oraşului, trebuie readus la viaţă!
Sunt cu adevărat entuziasmat că în ședința de consiliu local de marți, 26 iulie, pe prima poziție din ”Ordinea de zi” am reușit să introducem un proiect legat de Stadionul ”Cetate”. Este vorba, în prima etapă, de formarea unei comisii care până la 30 august va trebui să analizeze situația de acolo, cu scopul final de a găsi o soluție în ceea ce privește viitorul acestui obiectiv-simbol al orașului nostru.
Am inițiat acest proiect, și încă două foarte generoase, împreună cu consilieri locali ai PSD și ALDE, și sunt convins că vom avea susținere din partea consilierilor de la celelalte partide.
Îmi doresc foarte mult ca atmosfera din Consiliul Local al municipiului Alba Iulia să devină una constructivă și să spargem acel cerc vicios în care politicul se ridică peste ideea de unitate atunci când e vorba de proiecte benefice pentru albaiulieni.
Deocamdată, celelalte proiecte, respectiv propunerea de a transmite video, în direct, ședințele consiliului local pe site-ul primăriei și cea de a oferi reducerea de 50 la sută pentru elevi, la transportul în comun, prin aplicarea prevederilor Legii 92/2007 privind serviciile publice de transport local sunt date spre consultare populației, așa că vor intra în dezbatere în luna august.
Ceea ce este foarte important să menționez e faptul că atât eu, cât și colegii consilieri din PSD și ALDE am beneficiat în demersul nostru de sprijinul tânărului Andrei Popa, fost președinte al Consiliului elevilor și pe această cale îi mulțumim. Părerea mea este că trebuie să consultăm mereu albaiulienii, să avem proiecte și astfel să venim în întâmpinarea a ceea ce ei își doresc, indiferent din ce zonă politică sau apolitică vin ideile.
Mircea TRIFU, consilier local independent al municipiului Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
13 microbuze electrice achiziţionate pentru elevii din Alba cu bani provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră Administraţia Fondului pentru Mediu acordă UAT – Judeţul Alba o finanţare în valoare de 15 milioane de lei, inclusiv TVA, pentru achiziţionarea a 13 microbuze electrice. Contractul de finanţare a fost încheiat în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 11 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale