Ministrul Educației anunță schimbări la examene, de anul viitor: Ce se va întâmpla cu diferența de 0,5 puncte la contestații
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, anunță că, începând de anul viitor, se va renunța la reglementarea care prevede că notele la examene după contestații nu se modifică dacă diferența nu este mai mare de 0,5 puncte față de nota inițială.
”Am luat decizia ca, pentru examenele viitoare, să renunțăm la reglementarea de a limita șansele elevilor, prin neacordarea punctajului meritat, dacă nu este egal, sau nu depășește 0,5 puncte.
La finalul lunii august, după un dialog public pe care mi-l doresc consistent, vom emite metodologiile de examen pentru anul școlar 2016- 2017, care să aducă o abordare sistemică pentru toate concursurile și examenele naționale, nu doar pentru cel de Bacalaureat.
Îmi doresc ca efortul să fie recunoscut și orice punctaj să poată fi îmbunătățit, dacă e cazul, în favoarea elevului”, a scris vineri, 22 iulie, pe Facebook ministrul Mircea Dumitru.
Decizia vine în contextul în care președintele Consiliului Național al Elevilor, Horia Onita, a cerut Ministerului Educației să schimbe regulile privind notarea în urma contestațiilor la bacalaureat, anunțând că în caz contrar va da în judecată institutia, considerând că anumite prevederi sunt discriminatorii.
„În urma contestației la Bacalaureat la limba română, nota mi-a fost modificată de la 9.25 la 9.60, dar nefiind o diferență de 0.5 puncte, conform art. 73 din Metodologia de Bacalaureat, nota finală rămâne 9.25”, a scris pe Facebook Horia Onita, absolvent al Colegiului „Emanuil Gojdu” din Oradea. În opinia sa, prevederea creează „o discriminare evidentă” între elevii care fac contestație la note de peste 9,50 și ceilalți. Acesta mai spune că pragul de 0,5 este stabilit arbitrar și că fiecare sutime contează pentru candidații la facultățile unde se iau în considerare notele la bacalaureat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan