PROIECT: 3.000 de lei din bugetul local al municipiului Alba Iulia pentru tipărirea cărții ”Slujire și dăruire – Episcopul Emilian Birdaș” semnată de preotul Petru Pleșa
Consilierilor locali din Alba Iulia li se propune să aprobe, în ședința de săptămâna viitoare, alocarea sumei de 3.000 de lei din bugetul local, pentru tipărirea cărții ”Slujire și dăruire – Episcopul Emilian Birdaș” semnată de preotul Petru Pleșa.
Potrivit raportului de specialitate, în schimbul finanțării, autorul se obligă să predea către primărie un număr de 10 exemplare din respectiva lucrare.
”Dl. Petru Pleșa a fost preot la Parohia Sf. Ap. Petru și pavel și Sf. Mucenic Emilian Mărturisitorul din Alba Iulia. Timp de 32 de ani a slujit în catedrala Reîntregirii (Încoronării) din Alba Iulia. Lucrarea propusă, a cărei tipărire urmează a fi susținută financiar, cuprinde numeroase amintiri din perioada cât pr. Petru Pleșa a slujit cu Episcopul Emilian și a fost martor al eforturilor, greutăților și implicării duhovnicești. Această lucrare se dorește a se publica în anul 2016, an în care se împlinesc 40 de ani de la instalarea ca episcop ortodox de Alba Iulia, respectiv 20 de ani de la decesul acestuia”, se arată în raportul de specialitate care însoțește propiectul de hotărâre a consiliului local.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 9 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 13 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 45 de minute
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri