Muzeul Național al Unirii și Sala Unirii din Alba Iulia intră în reabilitare. Investiție de peste 19 milioane de lei, cu bani din bugetul local al CJ Alba
Muzeul Național al Unirii și Sala Unirii din Alba Iulia vor intra în proces de reabilitare, timp de doi ani. Printre proiectele ce vor fi puse, joi, pe masa consilierilor județeni se află și un proiect de hotărâre în acest sens, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți lucrărilor de investiții la cele două clădiri monument istoric.
Potrivit proiectului ce va fi supus spre aprobare, finanțarea investiției se realizează din bugetul local al Consiliului Județean Alba, cu suma de 19.369.304 lei cu TVA inclus, din care C+M este 16.837.663 lei.
Proiectantul lucrării este SC Megavox Proiect SRL din Cluj Napoca, iar beneficiarul Consiliul Județean Alba.
Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni, suprafața construită de 2.124 de metri pătrați, suprafaţa desfăşurată de 9.015,20 mp, iar regimul de înălţime S+P+2E.
Denumirea obiectivului de investiţii: “Refuncționalizare și reabilitare Muzeul Național al Unirii și Sala Unirii Alba Iulia – MUZEUL NAȚIONAL AL UNIRII”
Alba Iulia va fi pregătită, astfel, pentru a sărbători în 2018 Centenarul Marii Uniri.
Muzeul Unirii din Alba Iulia este situat în clădirea „Babilon”, faţă în faţă cu Sala Unirii. Edificiul a fost construit în spiritul arhitecturii romantice între anii 1851 şi 1853, cu destinaţie militară. Cele două etaje cu peste 100 de încăperi ale clădirii au fost folosite ca pavilion de locuinţe pentru ofiţeri, apoi reamenajate ca spaţiu muzeal în perioada 1967-1968.
Sala Unirii a fost construită între 1898 – 1900, având inițial destinația de cazinou militar, fiind restaurată în 1922 și între 1967 – 1968. La intrare a fost construit un portal în formă de arc de triumf deasupra căruia se află dăltuită în marmură inscripţia „În anul Domnului 1918, la 1 Decembrie, în acest loc s-a proclamat pentru totdeauna şi în mod irevocabil, prin votul solemn şi unanim al poporului, Unirea Transilvaniei întregi cu Daco-Romania. Eternă fie aducerea aminte a acestui act”. Pe latura de est a Sălii a fost construită o terasă, iar în interior s-au realizat prefaceri majore prin adăugarea unui vestibul şi a unor nişe laterale în extremităţile de nord şi de sud. Încăperea a mai fost prevăzută cu o boltă semicirculară susţinută de pilaştri şi a fost îmbogăţită cu o serie de coloane şi console decorate cu motive vegetale. Arcadele din laterale şi lunetele nişelor au fost prevăzute cu picturi pe pânză ale francezului Pierre Bellet reprezentând portrete ale domnitorilor şi personalităţilor culturale româneşti. Este clădirea în care la 1 Decembrie 1918 s-au întrunit cei 1228 de delegaţi care au votat unirea Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi părţilor ungureşti cu România. (C.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 30 APRILIE 2024: 470 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Câmpeni, Ocna Mureș, Sebeș și Teiuș
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 30 APRILIE 2024: 470 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Câmpeni, Ocna Mureș, Sebeș și Teiuș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Florii 2024: Ce nume de flori sunt sărbătorite în Duminica Floriilor
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Florii 2024. FELICITĂRI și URĂRI în Duminica Floriilor pentru apropiați, rude și cunoștințe
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Superstiții, obiceiuri și tradiții în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare – credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii