Un edil din Munţii Apuseni – „unicat” în România. La doar 48 de ani, este tatăl a 12 copii și are deja 4 nepoți!
Un primar din Munţii Apuseni – „unicat” în România.
Primăria comunei Poiana Vadului a fost câștigată de social-democrați la alegerile din iunie, vârf de lance fiind chiar fostul viceprimar, liberal ajuns în funcție pe filiera vechiului PNL. După formarea noului și încăpătorului PNL, fostul primar Ilie Avram – cu trei mandate la activ, câștigate sub sigla PDL și fostul viceprimar, Beniamin Toader, ajuns în funcție prin vechiul PNL, nu au mai încăput pe aceeași listă, fiecare vizând mandatul de primar din 2016. În plus, promisiunile liberalilor cum că Ilie Avram și Beniamin Toader vor continua în aceeași formulă la Primăria Poiana Vadului nu au mai fost crezute de acesta din urmă, mai ales că în sat s-a auzit zvon de altă înțelegere post-electorală în vederea obținerii unei viitoare majorități în consiliul local.
Așa că Beniamin Toader a jucat după ”partitura” liberalilor, pe textul său însă, dându-le șah mat în trei mutări foștilor colegi liberali: cu o lună înainte de alegeri a părăsit PNL, a candidat din partea PSD și a fost ales primar. Acum, Consiliul Local Poiana Vadului este unul majoritar social-democrat cu 5 consilieri PSD, doi PNL,1 UNPR și 1 ALDE. Viceprimar, tot un social-democrat: Cosmin Claus Tolemeiu. Încă un exemplu că socoteala de prin laboratoarele electorale de la județ nu se potrivește cu realitatea din teren. Pe lângă așteptata revenire la Primăria Horea a fostului deputat Corneliu Olar, comuna Poiana Vadului, prin primarul Beniamin Toader, este singura surpriză majoră din Munții Apuseni, unde PSD a înlocuit PNL-ul.
Primarul cu… 12 copii!
De fapt, noul primar din Poiana Vadului, la cei 48 de ani ai săi, nu este unicat doar prin faptul că a reușit să schimbe în roșu culoarea primăriei din ”Neagra”. Este unicat și prin faptul că e tatăl a… 12 copii! Unicat nu numai în administrația din județul Alba ci, extrapolând, cred că și din țară.
Cel mai mic, un băiat, are 7 ani, iar cel mai mare, tot băiat, are 29 de ani. De la două fete, care s-au căsătorit, are deja 4 nepoți. Optimist, este pregătit și pentru restul de 20 de nepoți cel puțin, pe măsură ce restul copiilor săi vor intra în rânduiala firească a firii, întemeindu-și câte un cămin, fiecare.
Beniamin Toader este, din 2001, administratorul și predicatorul bisericii penticostale din Poiana Vadului. Cum este într-o familie cu 12 copii? Afecțiunea și dragostea părinților se împarte, însă nu se împuținează. Zâmbetele și bunătatea se împrăștie, însă nu se risipesc. Părintele cu mulți copii este zdrobit de oboseală, dar totodată este fericit; este chinuit, însă ușurat; este foarte ocupat, însă liniștit lăuntric; este pururea în mișcare, însă și plin de pace în același timp. Nu numai pâinea este cea care se înmulțește, ci se înmulțesc și îmbrățișările tămăduitoare, sărutările drăgăstoase, respectul frățesc, râsetele firești, bucuria curată, emoțiile profunde…
Revenind la păstorirea comunei Poiana Vadului, primarul Beniamin Toader ne-a spus că oamenii care l-au ales i-au dat răgaz de doi ani să arate ce poate, ca proiectele lui să prindă contur faptic. Deocamdată a luat administrația în piept umblând la procese aflate deja pe rol, pe la Cluj-Napoca, ambiționându-se să recupereze pădurile comunei din Măguri Răcătău, să redobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere ce au aparținut de Poiana Vadului şi de care aceasta a fost deposedată.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
4Ce trebuie să faci cu lumânarea de la slujba de Înviere? În fiecare an, la Paştele ortodox credincioşii se bucură de minunea Luminii Sfinte – un eveniment miraculos ce se petrece în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui. Citeşte şi: Urari de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 23 de ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale