Rămâi conectat
MA-RA-MU

Curier Județean

FOTO. Copii costumați în personaje de basm și demonstrații de luptă între daci, la Limba, la Noaptea Pricolicilor

Dragoş Suciu

Publicat

în

Mai mulți copii din satul Limba, comuna Ciugud, județul Alba, s-au costumat, duminică, în personaje de basm și au asistat la demonstrații de luptă între daci, la cea de-a X-a ediție a Carnavalului de la Limba. Serbarea a avut loc în aer liber și a fost întreruptă de o ploaie torențială.

Noaptea Pricolicilor66Carnavalul de la Limba este un eveniment dedicat în special copiilor, organizat pentru a scoate în evidență originile dacice ale limbenilor și bucuria păstrării unor obiceiuri străvechi, potrivit organizatorilor.

Pe vremuri, teritoriul satului Limba a fost locuit de daci.

Noaptea Pricolicilor  sau Noaptea Dacică a început cu o slujbă la biserica din satul Limba, iar apoi alaiul, condus de copii costumați în personaje de basm și de daci, s-a deplasat în parcul situat în spatele Căminului Cultural. Bărbați costumați în luptători daci au prezentat, în special pentru copii, costumele, armele și viața lor din timpuri, iar apoi au realizat o demonstrație de luptă.

Noaptea Pricolicilor a continuat cu o defilare, printre torțe, a copiilor îmbrăcați în ținute de carnaval, întruchipând personaje de basm, pe care le-au și prezentat.  Serbarea a fost oprită de o ploaie torențială, însă oamenii au intrat în Căminul Cultural unde au asistat la un spectacol folcloric susținut Ansamblul ”Doina Mureșului” al Primăriei Ciugud. Evenimentul s-a încheiat, seara, cu aprinderea focului lui Zamolxe.

Dorin Bucur, prezentator și organizator al carnavalului, a declarat că limbenii sunt porecliți, din moși-strămoși, ”pricolici”, supranume cu care se mândresc.

”Limbenii sunt porecliți pricolici. Și-au asumat această poreclă și o poartă cu mândre și încearcă să o transmită copiilor generațiilor viitoare într-o formă cât mai aproape de adevărul istoric. Noi vrem să le spunem celor mici că cel mai important lucru într-o comunitate este să te aduni, să petreci timp împreună și să muncești împreună”, a spus Dorin Bucur, care e și președinte al Asociației Limbenii.

Potrivit organizatorilor, legenda “Pricolicilor” este, de fapt, amintirea, deformată și reinterpretată a unor ritualuri de inițiere a tinerilor “lupi”, adică al tinerilor daci organizați în asociații bărbătești închise. În cadrul acestor asociații, membrii erau supuși unor teste cu scopul de a-i face să semene cu carnasiera pe care și-au ales-o ca emblemă. Aceste ritualuri au durat destul de mult în timp, astfel încât limbenii au ajuns să fie cunoscuți sub denumirea de oameni-lup sau, din superstiție, pricolici.

Evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul local Ciugud şi Asociaţia Limbenii.

[nggallery id=2390]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea