Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Peste 430 de milioane de euro pentru reabilitarea termică a clădirilor publice din România

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a transmis, luni, că o sumă de 439 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională este alocată eficienței energetice a clădirilor publice din România în cadrul Programului Operațional Regional și este decizia suverană a României cum alege să prioritizeze și să utilizeze acești bani pentru perioada 2014-2020.

reabilitari Colegiul National David Prodan CugirComisarul european s-a întâlnit luni, la Bruxelles, cu ministrul român al Justiției, Raluca Prună.

Cei doi înalți oficiali au discutat pe marginea problemelor serioase cu care se confruntă sistemul de penitenciare din România și a oportunităților de investiții în eficiența energetică a clădirilor publice, inclusiv a celor din subordinea Ministerului Justiției, se arată într-un comunicat transmis de biroul comisarului european.

„O sumă importantă, 439 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională, este alocată eficienței energetice a clădirilor publice în cadrul Programului Operațional Regional. 41 de milioane de euro sunt prevăzute pentru București și regiunea Ilfov, iar 398 de milioane sunt puse la dispoziția celorlalte regiuni de dezvoltare. Sunt bani care pot fi folosiți în România pentru reabilitarea termică a tuturor clădirilor publice. Este decizia suverană a României cum alege să prioritizeze și să utilizeze acești bani pentru perioada 2014-2020”, a transmis Corina Crețu.

Măsurile de sprijinire a eficienței energetice la nivelul Uniunii Europene au dus la reducerea consumului cu 1438 GWh pe an, echivalent cu întregul consum de electricitate al Maltei în 2010, se mai menționează în comunicat.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Taxa de lux pentru mașini 2024: Cât costă și până când trebuie depus formularul la ANAF. Propietarii mai au la dispoziție câteva zile

Bera Larisa

Publicat

în

Taxa de lux pentru mașini 2024: Cât costă și până când trebuie depus formularul la ANAF. Propietarii mai au la dispoziție câteva zile Declarația pentru taxa pe lux  a intrat în vigoare în 17 iulie 2024. Așadar, proprietarii de mașini scumpe trebuie să completeze formularul 216 și să îl depună la ANAF în fiecare an […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea