MAE: DRRP a inaugurat AgroDiaspora, programul pentru informarea românilor din străinătate privind accesarea fondurilor europene
Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) în colaborare cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a inaugurat, în perioada 8-10 iunie 2016, la Torino, Milano și Roma, programul AgroDiaspora, dedicat informării cu privire la accesarea fondurilor europene din domeniul agriculturii de către cetățeni români care locuiesc și muncesc în străinătate, notează Agerpres.
La Roma, ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a declarat că programul AgroDiaspora a apărut ca o consecință firească a interesului manifestat de către membrii comunităților și mediului asociativ românesc din mai multe țări europene, precizează MAE, sâmbătă, într-un comunicat remis Agerpres.
„Există un interes ridicat din partea românilor de a fi informați cu privire la accesarea fondurilor europene din diverse domenii, iar agricultura este unul dintre domeniile prioritare. Românii care muncesc în acest domeniu în afara granițelor pot contribui nu numai prin investiții, dar și prin experiența și modalitățile de lucru dobândite și e nevoie ca ei să fie bine informați cu privire la oportunitățile care există în România”, a precizat demnitarul român.
La rândul său, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a spus că MADR fundamentează și implementează politicile publice din sectorul agricol în acord cu Politica Agricolă Comună (PAC), preluând în mod activ politicile europene și adaptându-le la nevoile particulare ale României, prin promovarea soluțiilor și intereselor proprii.
„România nu va putea avea în viitor agricultură performantă, cu o populație îmbătrânită la sate și fără a rezolva problema fărâmițării exploatațiilor agricole. Românii care au optat — dintr-un motiv sau altul — să emigreze în statele UE sunt în majoritate tineri, deci vorbim de o mare parte din populația activă a României pe care n-o vom putea aduce acasă până când nu vom fi creat mediul, condițiile și oportunitățile pe care aceștia le-au găsit în actualele state de rezidență”, a adăugat ministrul.
În acest sens, a continuat Irimescu, prin PNDR 2014-2020 sunt oferite tinerilor o gamă largă de oportunități de afaceri în agricultură și dezvoltarea rurală. De asemenea, el a salutat inițiativa DPRRP de a informa românii din afara granițelor cu privire la accesarea fondurilor europene.
În cadrul programului AgroDiaspora specialiști din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale se vor întâlni cu membrii comunităților românești din afara granițelor pentru a le prezenta oportunitățile privind accesarea fondurilor europene în domeniul agriculturii și vor răspunde la întrebări legate de oportunitățile de investiții în acest domeniu în România.
Seria sesiunilor de informare va continua cu întâlniri organizate și în cadrul altor comunități de români din statele europene, unde există interes pentru acest domeniu.
De asemenea, în cadrul parteneriatului DPRRP-MADR, au fost tipărite 10.000 de broșuri care conțin materiale informative cu privire la oportunitățile de accesare a fondurilor europene.
Misiunile diplomatice ale României din Italia, Spania, Portugalia, Franța, Germania, Grecia, Marea Britanie și Irlanda vor distribui materialele informative românilor interesați să investească în domeniu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024
Lista candidaților pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024 Pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Alba, la alegerile locale din 9 iunie 2024, și-au depus candidatura 7 candidați. Până la data publicării acestui articol, doar 5 au fost validați. Candidaților Nicola Adrian de la Partidul Național […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale