Le mulţumesc tuturor celor care au venit la Alba Iulia cu gânduri bune
Le mulţumesc albaiulienilor, locuitorilor judeţului Alba şi tuturor oaspeţilor noştri care au venit aici, de Ziua Naţională, pentru a onora memoria înaintaşilor noştri şi pentru a cinsti cu adevărat cei 93 de ani de la Marea Unire.
Le mulţumesc celor care au contribuit la buna organizare a unor Serbări ale Unirii pe care le-am dorit să fie ale tuturor, prin bogăţia manifestărilor culturale şi nu numai desfăşurate pe parcursul a 11 zile, cu un program care a conţinut nu mai puţin de 112 puncte. De la cei care au realizat acţiuni proprii în cadrul Serbărilor Unirii – instituţii, ONG-uri sau simpli cetăţeni, la cei care au sprijinit realizarea acestor manifestări şi până la cei abilitaţi să asigure ordinea şi liniştea publice necesare Zilei Naţionale, toţi merită aprecierile noastre pentru că şi-au făcut cu prisosinţă treaba.
Nu pot spune, din păcate, acelaşi lucru despre cei care au venit la Alba Iulia ca să producă zâzanie şi dezbinare. Despre cei care, plătiţi sau nu, au venit la Alba Iulia să huiduie de Ziua Naţională. Despre lideri politici importanţi care au încălcat ceremonialul militar, plecând în mijlocul acestuia şi care au încercat, de asemenea, să umbrească momentul de suflet al înfrăţirii municipiului Alba Iulia cu Chişinăul, moment din mijlocul căruia au plecat fără cea mai mică remuşcare. Despre cei care nu au înţeles că, pentru a protesta faţă de un proiect comercial precum cel de la Roşia Montană, îţi sunt de ajuns celelalte 364 de zile ale anului şi nu trebuie să o strici pe a 365-a, Ziua Naţională.
În final, sunt convins că oricărui cetăţean îi va fi uşor să discearnă şi să separe grâul de neghină, pentru că cei mai mulţi dintre noi, cvasimajoritatea, am înţeles că 1 Decembrie este o zi care trebuie să ne unească, o zi în care românii în ansamblu contează mai mult decât un individ sau altul.
Cornel Ştefan BARDAN, prefectul Judeţului Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Când începe vacanţa de iarnă 2024-2025. Câte zile libere au elevii şi angajaţii Perioada sărbătorilor de iarnă se aproprie cu pași repezi, iar cei mai mulți dintre româi au început să își facă planuri pentru vacanță. Urmează zile liberi pentru elevii din țară, dar și pentru angajați, deoarece structura sfârșitului de an permite apariția unor […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act