25 mai – 3 iunie: Concursuri și surprize pentru copii, pregătite de polițiștii din Alba, cu ocazia zilei de 1 iunie 2016. PROGRAMUL activităților
În perioada 25 mai – 3 iunie 2016, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu Consiliul Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba precum şi cu alţi parteneri, va desfăşura activităţi dedicate copiilor. Vor avea loc concursuri, iar copiii implicaţi în activităţi vor avea parte de surprize şi premii.
Pentru marcarea Zilei Internaţionale a Copilului, 1 Iunie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Primăria Alba Iulia, au planificat o serie de activităţi dedicate copiilor, ce se vor desfăşura pe parcursul mai multor zile.
Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţişti din Alba Iulia, Aiud şi Zlatna, alături de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Alba şi cadre didactice, vor fi alături de şcolari şi preşcolari, în cadrul unor concursuri de educaţie rutieră şi a unor lecţii deschise cu tematică informativ – preventivă, după cum urmează:
Miercuri, 25 mai a.c., începând cu orele 11.00, la Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, va avea loc concursul „Patrule Şcolare în acţiune” la care sunt aşteptate patrulele şcolare constituite la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţul Alba.
Joi, 26 mai la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 11 din Alba Iulia, preşcolari ai grupelor mari din grădiniţele municipiului Alba Iulia vor participa la concursul „Micii Pietoni”, iar marţi 31 mai, la Grădiniţa cu program prelungit „Primii Paşi” din municipiul Aiud, copiii din grupele mari ale grădiniţelor din Aiud, îşi vor expune lucrările în cadrul expoziţiei de colaje „Atenţie! Circul şi eu!”.
Miercuri 1 iunie, preşcolarii şi şcolarii din Zlatna se vor întrece în concursul de desene pe asfalt, intitulat „O lume de copii – o lume sigură!”, organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba, iar cei din Alba Iulia sunt aşteptaţi de poliţiştii rutieri, în Piaţa Cetăţii, pentru a participa la concursuri cu tematică rutieră şi activităţi recreative ce vor fi organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Alba Iulia.
Joi 2 iunie, la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia va avea loc concursul „Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă” – etapa județeană, adresat elevilor de gimnaziu şi liceu şi care constă în trei probe ( una teoretică, de cunoaştere a regulilor de circulaţie rutieră şi două probe practice, de îndemânare în parcurgerea unui traseu cu bicicleta în poligon şi respectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti, în parcul școală).
Vineri, 3 iunie, la Centrul de Informare și Educație Rutieră, din cadrul Palatului Copiilor din Alba Iulia, vor fi susţinute lecţii de educaţie rutieră, la care sunt aşteptaţi preşcolari şi școlari ai claselor primare din unităţi de învăţământ din judeţ.
Copiii vor beneficia de premii constând în diplome, medalii, rechizite, articole sportive, gadjeturi, jocuri şi dulciuri ce vor fi asigurate de Consiliul Judeţean Alba şi de ceilalţi parteneri ai inspectoratului, implicaţi în desfăşurarea acestor activităţi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național
Bacalaureat 2024 în Alba: Aproape 2.400 de absolvenți de liceu din județ, așteptați sesiunea iunie-iulie la examenului național Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, începe luni, 1 iulie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 2 iulie se va desfășura proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie), […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților