(P) Arhitectul albaiulian Marius Florin Voica este de părere că la Alba Iulia ar trebui puse bazele unui parc industrial
Să păstrăm orășenii la oraș, să nu-i trimitem la țară! În ceea ce mă privește, fiind vorba aici și de implicarea cetățenească, eu cred că lucrurile trebuie făcute urmând, în mod cert, o anumită continuitate. La Alba Iulia au fost făcute foarte multe lucruri bune însă e evident că este necesară o diversificare, cu toate eforturile care decurg din acest demers.
Poate că vorbim de un oraș foarte mic, cu obiective foarte multe și tocmai de aceea se impune o selecție și trebuie insistat pe lucrurile care au rămas în așteptare. Cum este, de exemplu, chestiunea cu forța de muncă, și aici îmi vin în minte cuvintele unei prietene care m-a întrebat, din dealul de la Limba: “Unde lucrează toți oamenii ăștia?” Ca simplu observator, vă spun că pentru o relansare industrială în zona noastră există “rezervele” iar astfel, s-ar îndeplini și scopul de a crea locuri de muncă, mai ales în condițiile în care Alba Iulia se confruntă cu o migrație a salariaților.
E o problemă pe care localități apropiate nouă au reușit să o rezolve prin înființarea parcurilor industriale. Este un proiect în care ar trebui inițiat un parteneriat în care să fie implicată și administrația locală și, în opinia mea, este ceva realizabil. Un parc industrial, comparativ cu ce avem noi ca posibilitate, este cam 6 milioane de euro, iar aici ar putea lucra circa 5.000 de oameni, hai să nu spun 10.000. Dar, să vedem, într-o primă etapă, 500. E cunoscut că, pe zona liberă de construcții, avem în zona șoselei de centură un loc, cu părți bune, dar și rele, unde un astfel de proiect poate fi implementat (și gândiți-vă că acest lucru se putea face încă de acum, cel puțin 5 ani de zile). E o investiție care poate să crească, să se dezvolte, iar suprafața minimă ar putea fi de 20 sau 30 de hectare, în funcție de profil.
Sunt, într-adevăr, ani buni pentru recuperarea investiției, dar, dacă îți dorești o activitate sustenabilă, o faci pe viață. Un parc are nevoie de trei componente: infrastructura, investitorii, chiar și pe module mai mici, și forța de muncă. Dacă aceste condiții sunt îndeplinite, orașul ar avea doar de câștigat, mai ales că exemplele altor localități, cum e Sebeșul, de exemplu, ne-au arătat că se poate.
Arhitect Marius Florin VOICA
La comanda Trifu Mircea Marian, candidat independent Operator economic: SC Unirea Pres SRL Codul unic de identificare: 24160366
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Beniamin Todosiu: Nicolae Ciucă și o guvernare de dreapta ar însemna un DEZASTRU pentru Alba și pentru România
Publicitate electorală | Beniamin Todosiu: Nicolae Ciucă și o guvernare de dreapta ar însemna un DEZASTRU pentru Alba și pentru România Nicolae Ciucă și o guvernare de dreapta ar însemna, în următorii ani, un dezastru pentru Alba și pentru România. După prezentarea programului de guvernare al liberalilor, e tot mai clar că următorii ani ar […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan