Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Proiectul care prevede cel puțin o creșă la 15.000 de locuitori, adoptat de Camera Deputaților

Ziarul Unirea

Publicat

în

Camera Deputaților a adoptat tacit, marți, un proiect de lege care prevede înființarea a cel puțin o creșă la 15.000 de locuitori.

Cresa-copiiPotrivit proiectului pentru modificarea Legii 263/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, înființarea acestor instituții se poate face și prin construirea unor anexe la grădinițele existente, astfel încât să poată prelua și copiii de la vârsta de un an.

Conform inițiativei, cheltuielile privind înființarea creșelor din sistemul public se vor asigura din fonduri proprii, fonduri structurale europene, precum și din alte surse de finanțare legal constituite.

Prin inițiativa legislativă se dorește impulsionarea mamelor pentru a se întoarce la serviciu, prin facilitarea accesului la înscrierea copiilor la creșă. În același timp, proiectul vine ca o măsură pentru reintegrarea timpurie în activitatea profesională a femeilor care au născut și doresc să-și continue dezvoltarea profesională, susțin inițiatorii.

„Dincolo de remunerare, concediu maternal sau ajutoare financiare pentru creșterea copilului, statul trebuie să își dezvolte politicile în ceea ce privește înființarea, organizarea și funcționarea creșelor, pentru că una dintre problemele cu care se confruntă tinerele familii este aceea privind îngrijirea și educația timpurie a copilului”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul de lege este inițiat de Florentin Gust (neafiliat) și semnat de deputații Maria Grecea (PNL), Dumitru Niculescu (UNPR), Ionel Stancu (minorități) și Liliana Ciobanu, Răzvan Condurățeanu, Maria Dragomir (neafiliați).

Camera Deputaților este primul for sesizat în acest caz.

Termenul pentru dezbatere și vot final de 9 mai fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituție și ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Sursa Agerpres.ro

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie

Bera Larisa

Publicat

în

Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea