Rămâi conectat

Curier Județean

ISU Alba recrutează voluntari

Ziarul Unirea

Publicat

în

Începând de mâine, 10 mai a.c., Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă lansează semenilor o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România.

voluntar isuDemersul instituţiei noastre are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor.

După parcurgerea unor programe de pregătire, activităţile derulate alături de efectivele inspectoratului general vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noţiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acţiunile de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.

Proiectul nostru, intitulat „Salvator din pasiune”, se va derula în perioada 10 mai – 29 iulie a.c., interval de timp structurat în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor și încheierea contractelor de voluntariat.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
– apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – www.igsu.ro – şi cele ale inspectoratelor județene pentru situaţii de urgenţă/București-Ilfov, structuri la nivelul cărora veți putea confirma valențele profesiei de salvator.

VĂ AŞTEPTĂM ALĂTURI DE NOI!

Biroul Informare Şi Relaţii Publice


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Apel umanitar pentru cinci copii și bunica lor: Casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări în prag de sărbători

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Apel umanitar pentru cinci copii și bunica lor: Casa în care locuiau a fost mistuită de flăcări în prag de sărbători Un apel umanitar a fost lansat pentru cinci copii și bunica lor, din localitatea Unirea a județului Alba, după ce flăcările au mistuit casa în care aceștia locuiau, în pragul sărbătorilor de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea