Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

2 mai – Ziua națională a tineretului

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ziua națională a tineretului este celebrată, în fiecare an, în data de 2 mai.

În anul 2004, 15 deputați reprezentând toate formațiunile politice parlamentare au inițiat proiectul legislativ privind instituirea Zilei naționale a tineretului. La 5 octombrie 2004, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților, aceasta fiind și Camera decizională. Astfel, conform Legii nr. 425/25 octombrie 2004, ziua de 2 mai a devenit Ziua Națională a Tineretului.

Cu prilejul acestei zile, sunt organizate și prezentate, prin mijloacele de informare în masă, activități sociale, culturale, artistice și sportive, care vizează domeniile de interes ale tineretului. Autoritățile administrației publice centrale și locale, care au atribuții în domeniul tineretului, acordă sprijin material, financiar și organizatoric evenimentelor prilejuite de marcarea acestei zile.

De asemenea, legea prevede ca Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune să difuzeze, în perioada 26 aprilie-2 mai, emisiuni despre problematica tineretului.

Sursa Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ordonanța trenuleț 2025: Pensiile și salariile bugetarilor ÎNGHEȚATE anul viitor

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Ordonanța trenuleț 2025: Pensiile și salariile bugetarilor ÎNGHEȚATE anul viitor Pensiile vor rămâne la același nivel până la aprobarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2025, reiese dintr-un draft al Ordonanței Trenuleț 2024 obținut de publicația HotNews. Astfel, valoarea punctului de referință se menține la 81 lei. Pentru bugetari, salariile și sporurile vor fi înghețate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea