Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Jean-Claude Juncker: ”România şi Bulgaria îndeplinesc, cu siguranţă, condiţiile de intrare în spaţiul Schengen, iar Comisia Europeană sprijină această aderare”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei că România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile de intrare în spaţiul Schengen.

”În ce priveşte accederea României la spaţiul Schengen, voi repeta aici ce am mai spus deja, Comisia a avut dreptate să propună aderarea României şi Blugariei la spaţiul Schengen, fiindcă aceste ţări îndeplinesc condiţiile. Dacă o ţară îndeplineşte condiţiile, trebuie, este de o evidenţă elementară că trebuie să fie admisă în spaţiul Schengen”, a declarat Jean-Claude Juncker.

El a răspuns, astfel, la întrebarea parlamentarului român Titus Corlăţean, referitoare la stadiul aderării celor două ţări la zona de liberă circulaţie.

În opinia oficialului de la Bucureşti, care este şi preşedintele Comisiei speciale a Parlamentului român pentru aderarea la spaţiul Schengen, această declaraţie este un element politic foarte important.

Potrivit unor surse diplomatice, citate de trimisul Radio România Actualităţi la Strasbourg, Dan Preda, aderarea României la spaţiul Schengen s-ar putea desfăşura în două etape, începând din a doua parte a acestui an.

Sursa: romania-actualitati.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației

Bera Larisa

Publicat

în

Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea