18-21 aprilie: ”Dialogul chitarelor” – expoziție itinerantă demonstrativă, organizată de cercul de chitară de la Palatul Copiilor din Alba Iulia
Cercul de chitară de la Palatul Copiilor din Alba Iulia organizează, în perioada 18-21 aprilie, o expoziție itineranță demonstrativă ”Dialogul Chitarelor”, adresată exclusiv elevilor cu ocazia desfăşurării evenimentelor din săptămâna ”Şcoala Altfel”.
Expoziția se va desfășura luni și marți, între orele 10.00-14.00, la Palatul Copiilor din Cetate, iar miecuri și joi, în același interval orar (10.00-14.00), în sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Lucian Blaga” Alba.
Profesorul Daniel Avram şi câţiva dintre elevii cercului de chitară vor cânta celor prezenţi mici fragmente din diferite genuri muzicale precum jazz, folk, rock, muzică uşoară etc, pentru a explica destinaţia acestora.
În cadrul evenimentului, vor fi expuse peste 20 de chitare acustice, electrice, bass din colecţia personală a profesorului Daniel Avram, fiului acestuia prof. Dan Avram (Lic. de Muzică ) şi din dotarea Palatului Copiilor.
Tot cu ocazia desfăşurării evenimentelor din săptămâna ”Scoala Altfel”, Palatul Copiilor Alba va invită luni, la ora 17.00, la un spectacol folcloric organizat de prof. Victor Geogean, iar miercuri de la ora 18.00 la un spectacol de muzică folk, teatru şi muzică uşoară, organizat de prof Daniel Avram şi Teodora Mălin. Ambele spectacole se vor desfăşura în aer liber, în Piaţa Cetăţii, şi se adresează tuturor iubitorilor muzicii indiferent de vârstă. (C.M.)
foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Apa și canalizarea în Alba și alte județe. Precizări cu privire la creșterea tarifelor, din partea ARA: „Factura este suportabilă”
Apa și canalizarea în Alba și alte județe. Precizări cu privire la creșterea tarifelor, din partea ARA: „Factura este suportabilă” Asociația Română a Apei – ARA, Organizaţie non-guvernamentală (ONG), ce reunește profesioniștii din domeniul apei, experți în cercetare, reglementare și producători face precizări cu privire la creșterile de tarife la apă și apă uzată. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor