Tinerii cu vârste de până la 35 de ani pot obține teren gratuit pentru construcția unei case. Condiții
Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani pot primi, gratuit, de la stat, teren pentru construcția unei case. Legea este veche de 13 ani, însă puțini sunt cei care știu că au acest drept sau ce trebuie să facă pentru a primi terenul respectiv. De fapt, singurele condiții sunt ca aceștia să nu fi avut vreodată o casă sau orice alt teren pe numele lor și să nu depășească vârsta de 35 de ani. Deși legea este veche, prea puțini sunt primarii care au și aplicat-o.
Mărimea terenului pe care tinerii îl pot primi gratuit de la primărie variază în funcție de tipul localității în care se află. În avantaj sunt cei care locuiesc în sate și comune, căci pot primi chiar și 1.000 de metri pătrați.
Pentru cei din orașe, însă, suprafața este mai mică, fiind cuprinsă între 250 și 400 de metri pătrați. Legea este în vigoare din 2003 și permite fiecărei primării din România să concesioneze suprafețele deținute persoanelor tinere care vor să își construiască o primă casă.
Principalele condiții pentru a primi terenul de la autorităţi (primările de care aparțin) sunt ca cei interesați să nu aibă mai mult de 35 de ani și să nu fi avut până la acel moment vreo altă proprietate pe numele lor. Dacă îndeplinesc criteriile, pot depune o cerere la consiliul local al comunei sau al orașului în care au domiciliul.
Totuși, aceştia trebuie să știe și că pot beneficia doar o singură dată de acest drept, iar cei din consiliile locale au dreptul să impună și alte criterii. Legea impune însă un termen limită de începere a lucrărilor de construcţie pentru casă, de un an de zile. (C.M.)
sursa:digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ger de crapă pietrele anunțat de ANM. Prognoza METEO pentru weekend și VREMEA la începutul săptămânii viitoare
Ger de crapă pietrele anunțat de ANM. Prognoza METEO pentru weekend și VREMEA la începutul săptămânii viitoare Meteorologii ANM au emis prognoza până de Crăciun și arată faptul că, în acest weekend, vom avea parte de ninsori pe arii extinse din țară, dar și precipații mixte. În preajma Crăciunului va ninge pe arii restrânse, în […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 14 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor