Rămâi conectat
MA-RA-MU

Sport

Şurianu Sebeş – Mureşul Vinţu de Jos, o bătălie pentru supremaţie şi promovarea în Liga a 3-a! | Mihai Manea: “Este un meci special, în ceea ce mă priveşte”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Returul Ligii a IV-a Alba oferă cea mai încinsă luptă pentru promovare din ultimii ani, după ce liderul Viitorul Sântimbru a “şchiopătat” vizibil şi din cele 7 puncte avute avans la mijocul sezonului acum mai are doar unul. Surianu Sebes 1 În „Arini”, sâmbătă, 2 aprilie, două dintre pretendente, Şurianu Sebeş şi Mureşul Vinţu, se înfruntă în meci direct, ora 17.00, o partidă cu o însemnătate aparte şi nuanţe sentimentale.

*Antrenorii şi 4 jucători de la Mureşul Vinţu, în tabăra adversă!

Practic vorbim despre o întâlnire care se poate rezuma plastic: se înfruntă trecutul şi prezentul Mureşului Vinţu, într-o partidă vitală pentru viitorul ambelor pretendente la promovare, dar şi pentru… Viitorul Sântimbru, pe băncile tehnice aflându-se, „face to face”, fostul şi actualul antrenor al „alb-albaştrilor”.

Citeşte şi: Derby, orgolii şi ambiţii în „Arini”, la partida Şurianu Sebeş – Mureşul Vintu | Dan Mănăilă: “Un joc cu o miză importantă”

După încheierea turului, într-un moment în care la Vinţu de Jos se vorbea de criză financiară, antrenorii Mihai Manea şi Raul Oargă au acceptat provocarea dinspre Şurianu, fiind urmaţi de “piesele grele” V. Ignat, Borşoi, I. Grozav (fratele mai mare al lui Gicu Grozav) şi P. Muntean. Ulterior, la Mureşul s-a descoperit „pepita”, a fost adus antrenorul Dan Mănăilă, care a iniţiat o campanie de transferuri extrem de prolifică, cu 13 achiziţii  şi „nume grele” precum N. Bănică, Stoianof, Bratima, Dulap sau M. Popa.

*Mihai Manea: “Este un meci special, în ceea ce mă priveşte”

Se vor afla faţă-n faţă cea mai bună defensivă a eşalonului (Şurianu – 12 goluri primite) şi al doilea atac din Liga a IV-a (Mureşul – 48 de reuşite, fiind depăşită numai de ASC Pianu – 50). “În condiţiile în care am antrenat un an şi jumătate la Mureşul, unde am reuşit cele mai bune rezultate de până în prezent din istoria clubului, normal că este un meci special pentru mine. Am plecat, nu mai contează trecutul, apăr interesul clubului unde muncesc, normal că ne dorim toate punctele, însă nu-i un obiectiv prioritar al meu să învingem cu orice preţ Mureşul”, a declarat antrenorul principal al Şurianului, echipă cu maximum de puncte în retur, după 4 victorii şi cea mai prolifică ofensivă (16-1 golaveraj), tot patru succese având Euro Şpring (11-2) şi Mureşul Vinţu (9-0).

“Întâlnim cea mai experimentată formaţie din Liga a IV-a şi din acest punct de vedere cred că atuul nostru este tinereţea. Mă aştept la o partidă de un bun nivel, în care să câştige echipa cea mai bună. Este un joc important de campionat, în care scopul nostru este, firesc, obţinerea victoriei”, a precizat Mihai Manea, în premieră adversar al fostei echipe, cu care sezonul precedent a terminat pe locul secund după ce s-a bătut la promovare, a jucat finala Cupei şi Supercupa AJF Alba, obstacol fiind, de fiecare dată Performanţa Ighiu. Din distribuţia gazdelor va absenta Cl. Marcu – fractură de metatarsian.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea Alba Iulia, în sferturile de finală ale Cupei României! Posibili adversari, în funcție de baraj, Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli Iași

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia a realizat o calificare de senzație în sferturile de finală ale Cupei României, dar trebuie să dispute un baraj cu ACSM Reșița pentru a afla oponentul din faza următoare a competiției „KO” Admirabila echipă condusă de Alexandru Pelici urmează, la primăvară, să întâlnească una dintre prim-divizionarele Farul Constanța, Hermannstadt sau Poli […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea