Blaj – orașul administrat românește cu rigoare germană!
Blaj – în limba germană Blasendorf, leagănul iluminismului românesc, este un municipiu transilvănean, situat în vestul Podișului Târnavelor, la confluența Târnavei Mari cu Târnava Mică.
Cu o populație care se ridică la 20.630 de locuitori, în această urbe șomajul este aproape inexistent, și asta datorită iscusinței, perseverenței și dăruirii administrației locale, dublate prin susținerea și implicarea nemijlocită a Consiliului Județean Alba. Blaj este un model de reușită administrativă demn de urmat, având în vedere anvergura dezvoltării sale din ultimii ani. Proiectul economic al companiei germane Bosch, la care autoritățile locale au răspuns prompt prin crearea infrastructurii necesare, a făcut ca această investiție să fie sustenabilă, drept pentru care investitorii germani au mai creat încă o unitate de producție, pe lângă cea din anul 2007, anul debutului acestui parteneriat de succes.
Pe principiul rostogolirii bulgărelui de zăpadă, dezvoltarea unităților de producție de la Bosch a condus la crearea de locuri de muncă, la consolidarea bugetului local și, pe cale de consecință, la necesitatea de noi investiții. Astfel, Blajul a cunoscut o dezvoltare accelerată, beneficiind de o infrastructură rutieră bine pusă la punct, alimentare cu apă și canalizare, de un spital municipal modern la care, în perioada următoare, vor mai fi făcute investiții de cca. un milion de euro în aparatură medicală de înaltă performanță, în concluzie, cetățenii orașului pot avea un standard de viață ridicat.
Declarație politică în Parlament – Alexandru Pereș.
Stimați colegi,
Blajul a reușit să contrasteze! La Blaj investițiile nu se mai opresc, în timp ce la nivel național parcă nu se reușește ieșirea din paradigma că în România administrațiile locale și județene nu sunt în stare să colaboreze cu mediul de afaceri, astfel încât localitățile țării să fie dezvoltate economic și modernizate! Iată că se poate! Reiterez această expresie: se poate, dar cu condiția să existe voință și conlucrare între mediul de afaceri, pe de o parte și administrațiile publice locale și județene, pe de altă parte. În sprijinul celor spuse, aș dori să mai enumăr câteva dintre investițiile în continuare sau care urmează a fi demarate, anul acesta, de Primăria Blaj: finalizarea lucrărilor la Palatul Cultural, reabilitarea Câmpiei Libertății, proiectarea noii Săli Polivalente, modernizarea sistemului de alarmare a populației. Și pe lângă toate acestea, Blajul a progresat și în sport – voleiul feminin – acum fanion național, echipa Volei Club Alba-Blaj, campioana României în ediția 2014-2015, cu mari șanse de a păstra acest titlu și în 2016.
Da, afirm cu tărie că, cetățenii Blajului au, într-adevăr, orașul pe care îl merită.
Jos pălăria în fața administrației locale și județene, cât și în fața cetățenilor Blajului!
Închei subliniind că voința, perseverența și dăruirea duc la îndeplinirea idealurilor, în caz contrar, vom continua să contemplăm fără a înțelege aproape nimic din înțelepciunea marelui poet Mihai Eminescu, care spunea la un moment dat, citez: ,,Viciul organic al lipsei unei administrații instruite, echitabile și binevoitoare, a creat starea actuală de lucruri și a fost izvorul abuzurilor”, am încheiat citatul.
Vă mulțumesc.
Alexandru Pereș
Senator PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan