FOTO: Colectivul Şcolii din Şpring a descoperit splendoarea Ţării Haţegului
Cadrele didactice ale Şcolii Gimnaziale din Şpring au organizat, sub deviza „Primăvara te duce în excursie. Hai să ne cunoaştem ţara!”, o călătorie de o zi, în scop educativ.
Ea a avut ca grup ţintă elevii claselor I – VIII ai unităţii de învăţământ, proveniţi din Spring, Vingard, Draşov şi Cunţa. Circa 140 de elevi au răspuns pozitiv invitaţiei lansate de cei 15 profesori ai lor de a vizita locuri şi obiective turistice pitoreşti din ţară. Excursioniştii au urmat traseul: Şpring – Haţeg – Hunedoara – Deva. Pe parcursul lui au făcut popasuri la: Rezervaţia de zimbri de la Haţeg, Castelul Huniazilor din Hunedoara şi Cetatea din Deva. Au avut astfel ocazia de a admira animalul cunoscut sub denumirea de „bizonul european” (un simbol pentru această zonă a Ardealului), plus două monumente arhitecturale, ce sunt parte a istoriei naţionale şi aduc în contemporaneitate aura personalităţilor ce le-au trecut pragurile.
Elevii şi părinţii au fost mulţumiţi de experienţa acumulată în excursie. Aceeaşi satisfacţie au avut-o şi cadrele didactice ce şi-au arătat încrederea că se află pe direcţia bună pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite. Ele au precizat că „urmează un drum ascendent spre perfecţionarea procesului de învătământ, ca rezultat al acţiunilor convergente ale copiilor şi părinţilor, asta văzându-se în calitatea a tot ce se întreprinde”.
Într-o lume a schimbărilor, şcoala trebuie să promoveze incluziunea, valorile şi practicile societăţii democratice. Misiunea sa e să orienteze tânăra generaţie spre împlinirea în viaţa privată şi publică, adică exact ce se vrea la Şpring.
Ioan Adrian POPA
[nggallery id=1846]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | INCENDIU în localitatea Unirea din județul Alba: Detașamentul de pompieri salvatori intervine pentru stingere
FOTO | INCENDIU în localitatea Unirea din județul Alba: Detașamentul de pompieri salvatori intervine pentru stingere Un incendiu a avut loc astăzi, 19 decembrie 2024, în jurul orei 16:40, în localitatea Unirea din județul Alba. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba focul a izbucnit la o locuință. Citește și: ACCIDENT rutier pe o stradă […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci