FOTO: Activități informativ preventive desfășurate de polițiștii din Alba, în cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Poliției Române 2016
În cadrul activităţilor prilejuite de sărbătorirea, la 25 martie, a Zilei Poliţiei Române, în perioada premergătoare acestui eveniment, poliţiştii din Alba au fost prezenţi în mijlocul elevilor, în unităţi de învăţământ din judeţ.
În perioada 7- 17 martie a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din IPJ Alba, alături de poliţişti de proximitate, rutieră şi ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, precum şi de reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia şi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, au organizat întâlniri informativ – preventive cu elevi ai unităţilor de învățământ din judeţ.
La dezbaterile, la care au participat peste 500 de elevi, au fost abordate teme privind principalele cauze generatoare de violenţă şi au fost identificate metode de prevenire a conflictelor care pot culmina cu agresiuni fizice, ale căror urmări pot fi dintre cele mai grave.
Elevilor le-au fost oferite explicaţii cu privire la principalele tipuri de violenţă, cu referire şi la prevederile legale care sancţionează infracţiunile comise cu violenţă, răspunderea penală a minorilor şi modul de sesizare a unor astfel de fapte.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia au discutat despre prevenirea victimizării şi implicării minorilor în săvârșirea de infracțiuni în mediul on –line, precum şi despre pericolele navigării pe internet şi pe reţelele de socializare. Un alt subiect abordat a fost creșterea numărului de fraude care sunt comise prin intermediul dispozitivelor mobile (telefoane, tablete). De asemenea, elevilor de gimnaziu şi liceu le-au fost oferite explicaţii despre pornografia infantilă prin sisteme informatice şi modurile de prevenire şi raportare a acesteia.
Specialiştii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane Alba Iulia şi cei ai Centrului Regional de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba i-au informat pe elevi în legătură cu ce înseamnă traficul de persoane, consecinţele pe care acesta le poate avea asupra dezvoltării psihosociale şi formele de violenţă la care poate fi supusă victima, măsurile de prevenire şi modalităţile prin care elevii pot contribui la reintegrarea în mediul şcolar a unei victime, precum şi riscurile la care se expun în cazul consumului şi traficului de droguri.
Totodată, poliţiştii rutieri precum şi cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au explicat elevilor câteva dintre regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte pentru a nu deveni victime ale accidentelor.
La finalul dezbaterilor, elevilor li s-a reamintit faptul că, data de 25 martie are pentru poliţişti o însemnătate deosebită, în această zi fiind sărbătorită Ziua Poliţiei Române şi au fost invitaţi să participe la activităţile organizate în această perioadă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi să viziteze sediul inspectoratului, joi, 24 martie a.c., începând cu ora 10.00, când va fi organizată Ziua Porţilor Deschise. (A.M.)
[nggallery id=1776]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Campania „Zâmbete de Crăciun”: 750 de copii defavorizați din județul Alba au primit cadouri de la Crucea Roșie Filiala Alba
Campania „Zâmbete de Crăciun”: 750 de copii defavorizați din județul Alba au primit cadouri de la Crucea Roșie Filiala Alba Filiala Alba a Crucii Roșii a oferit cadouri pentru 750 de copii defavorizați din Alba în cadrul campaniei „Zâmbete de Crăciun”. Crucea Roșie Română Filiala Alba împreună cu Star Assembly și Star Transmission au oferit […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 16 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 8 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor