AUDIO: imn pentru liderul Ligii a 4-a „Hai Sântimbru, Viitorul e echipa mea”!
În Alba este la modă lansarea imnurilor pentru diverse echipe de fotbal, ultima pe lista celor care încearcă să prindă “trendul” este Viitorul Sântimbru, liderul Ligii a 4-a Alba la mijlocul campionatului.
La o enumerare sumară, campioana Volei Alba Blaj are o melodie oficială, în Liga a 3-a sunt Industria Galda de Jos şi Performanţa Ighiu, iar în al 4-lea eşalon, impactul muzical şi mediatic a ajuns la AFC Unirea 1924 Alba Iulia, CS Ocna Mureş şi Viitorul Sântimbru.
Ascultă aici imnul Viitorului Sântimbru:
Iniţiativa iernii pentru inimoasa echipă clasată pe primul loc reprezintă o acţiune demnă să producă o apropiere între fani şi reprezentanta comunei, ajunsă la o jumătate de sezon de o promovare istorică în Liga a 3-a. “A fost ideea tatălui meu Ovidiu Hulea, l-am contactat pe compozitor, care în trecut a activat portar la echipa noastră de juniori şi am pus-o în practică. Sper ca imnul să prindă la suporteri, la apropiaţii echipei, mai ales că melodia este puţin altfel”, spune Adrian Hulea, preşedintele Viitorului Sântimbru, întâiul prilej oficial în care va fi audiat imnul “Hai Sântimbru, Viitorul este echipa mea” fiind duminică, 6 martie, acasă, la Galtiu, în prima rundă a returului, cu Inter Ciugud.
*Versuri cu mesaj motivaţional
Soliştii Laurenţiu Voica şi RimeZic încearcă printr-o melodie atractivă să transmită un mesaj motivaţional, în stil “underground”, pentru echipa de pe prima poziţie, exemple fiind versurile prin care este prezentată şi istoria echipei, din 2004: “Lupta noastră ţine până în ultimul minut, până când câştigă echipa cu care ai ţinut”,
“Sântimbru, o familie, 11 jucători, un viitor, un vis frumos pentru două culori”,
“Ştiam că primul loc e doar pentru visători, pe parcurs am realizat că e pentru învingători”,
“Direct din Ardeal, din inimă ridicăm Tricolorul, asta e ziua în care câştigă Viitorul”
“Din Transilvania vă scriu, suntem luptătorii ce ajung învingători într-un târziu”,
“Plecând de jos, din Liga a V-a, Onoare, cu planul de atac să ajungă cea mai tare”, fiind enumeraţi şi internaţionalii plecaţi de la Unirea Alba Iulia, Gicu Grozav sau Nicuşor Stanciu, drept repere ale performanţei.
Şi refrenul este pe aceleaşi coordonate ca şi restul piesei, reliefând pasiunea fotbalistică existentă în viaţa micuţei echipe, aflate în prim-planul performanţei în toamnă: „N-ați auzit de noi/ Avem în față Viitorul ca și voi/ Trecuți prin soare, ploi/ Motivați de nevoi.
Dar când auzi stadionul cum strigă…
Hai Sântimbru, Hai Sântimbru, Hai Sântimbru/ Clar câștigă!
Tragem tare să câștigăm ligă după ligă/ Clar câștigă, clar câștigă”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României
AJF Alba a stabilit programul returului: Liga 4 se reia în 1 martie cu o etapă intermediară | Vezi când se joacă Liga 5 și Cupa României În ultima ședință a Biroului Executiv al AJF Alba, s-a stabilit programul competițional pentru retur, cu o etapă intermediară în Liga 4 (1-3 aprilie) și reluarea sezonului în […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 14 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor