„Astra şi Marea Unire”, expoziţie vernisată azi la Muzeul Unirii
Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia organizează miercuri, 30 noiembrie 2011, ora 13.00, vernisajul expoziţiei „Astra şi Marea Unire”. Expoziţia evidenţiază rolul pe care Astra l-a avut în înfăptuirea unităţii naţionale, prin aportul său consistent în trasarea identităţii naţionale a românilor ardeleni, în perioada premergătoare lui 1 Decembrie 1918. Eforturile ulterioare ale societăţii au dus la îmbogăţirea patrimoniului istoric, câteva din piesele de rezistenţă ale muzeului (volumele Unirii, scrisorile lui Avram Iancu etc.) datorându-se travaliului Astrei pentru strângerea documentelor istoriei româneşti. În egală măsură, expoziţia relevă particularităţi din activitatea Despărţământului Alba al Astrei.
De asemenea, vernisajul va fi dublat şi de lansarea cărţii, Şcoala primară românească din Judeţul Alba (1850-1918), autori Dorin Giurgiu şi Carmen Stînea, care va fi prezentată de prof. Ioan Todor.
Expoziţia găzduită de muzeul albaiulian până în 15 ianuarie 2012, este organizată de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Instituţia Prefectului Judeţului Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. (N.L.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 2 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act