Familie din Abrud tâlhărită și agresată de cei pe care i-au angajat să le schimbe ceternele la casă
Vineri, 5 februarie, Poliţia oraşului Abrud a fost sesizată de către un cetăţean din oraşul Abrud cu privire faptul că în urma cu o zi la domiciliul său au venit doi cetăţeni, cu care s-a înţeles asupra schimbării unor ceterne şi coborâri contra unei sume de bani.
Potrivit IPJ Alba, “cei doi cetăţeni, fără să înlocuiască componentele şi beneficiind de ajutorul a încă patru cetăţeni au simulat înlocuirea ceternelor, pretinzând că lucrarea efectuată valorează mai mult decât suma la care s-au înţeles iniţial, exercitând totodată şi ameninţări asupra victimei care le-a înmânat o parte din suma solicitată.
Ulterior, unul dintre cetăţeni l-a agresat fizic pe fiul părţii vătămate, care le-a înmânat şi diferenţa de bani solicitată.
În urma activităţilor desfăşurate de către poliţiştii de investigaţii criminale s-a reuşit identificarea suspectului, în persoana lui I. Ş., de 25 de ani, din municipiul Oradea, faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tâlhărie”.
Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni cu propunere de sesizare a instanţei de judecată şi arestare preventivă. Faţă de bărbat a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 30 zile.
În cauză cercetările continuă.”
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Apa și canalizarea în Alba și alte județe. Precizări cu privire la creșterea tarifelor, din partea ARA: „Factura este suportabilă”
Apa și canalizarea în Alba și alte județe. Precizări cu privire la creșterea tarifelor, din partea ARA: „Factura este suportabilă” Asociația Română a Apei – ARA, Organizaţie non-guvernamentală (ONG), ce reunește profesioniștii din domeniul apei, experți în cercetare, reglementare și producători face precizări cu privire la creșterile de tarife la apă și apă uzată. Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 21 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 13 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor