Proiect de lege inițiat de PNL: Refuzi depistarea bolii – pierzi tratamentul gratuit
Dacă refuzi să participi la programul de preventie care putea depista bolile în stadiul incipient poți suporta integral sau parțial costurile tratamentului medical printr-un Contract-cadru, după cum prevede un proiect de lege inițiat de PNL.
„Prevenția în sănătate este obligația pe care și-o asumă statul român față de cetățenii săi precum și obligațiile pe care și le asumă cetîțenii în privința sănătății lor”, se arată în proiectul depus în Parlament, semnat de copreședintele PNL Alina Gorghiu și alți 128 de senatori și deputați.
Potrivit documentului, o pacientă cu cancer mamar depistat în stadiul III, care a refuzat să participe la programele de depistare prin mamografie, poate fi obligată să suporte 10% sau 20% din costurile tratamentului gratuit. Un pacient cu hipertensiune arterială care a refuzat să meargă la controlul medical cerut de medic poate fi obligat să suporte 50% din toate costurile de diagnostic și tratament, inclusiv concendiile de boală determinate.
Legea prevede înființarea unei Agenții Naționale de Prevenție în Sănătate care se va ocupa cu prevenirea și depistarea precoce a bolilor.
Guvernul va fi obligat să acorde pentru programul național de prevenție minim 10% din fondurile publice alocate sistemului național de sănătate (prin Ministerul Sănătății si CNAS) și are obligația de a întreprinde măsurile necesare astfel încât sumele alocate să însumeze minimum 0,5% din PIB.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina, în topul scumpirilor din luna noiembrie 2024
Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina, în topul scumpirilor din luna noiembrie 2024 Serviciile poştale, fructele proaspete şi margarina se află în topul scumpirilor înregistrate în noiembrie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, tariful serviciilor poştale a urcat luna trecută cu 17,83%, comparativ […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 9 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor