Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Curier Județean

FOTO: Seminar interactiv la ”Academia Doamnelor” din Alba Iulia – Cancerul, între ereditate, alimentație și detoxifiere. Care sunt simptomele cancerului și ce este de făcut pentru a spera la vindecare

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Centrul de Resurse – Academia Doamnelor Alba Iulia a găzduit joi, 4 februarie 2016, un nou seminar din seria celor dedicate educației pentru sănătate, care vor fi organizate lunar, în baza unei colaborări cu Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) – filiala Alba și Direcția de Sănătate Publică Alba.

acad1Seminarul a fost organizat cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului și a avut un caracter interactiv. Șeful Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, medicul Răzvan Curcă și Dr. Olimpia Candrea – Coordonator Programe Promovarea Sănătății, Direcția de Sănătate Publică Alba au răspuns întrebărilor doamnelor prezente la seminar, cu o deschidere și o sinceritate care au impresionat, indiferent că a fost vorba despre aspecte generale sau despre cazuri concrete.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Este cancerul ereditar?

Aceasta a fost prima întrebare pusă de doamnele din public. Medicul Răzvan Curcă a explicat că, în medie, doar circa 5% din cancere pot fi considerate ereditare, însă acest procent este dublu în cazul cancerului mamar, în timp ce pentru cancerul de rect procentul este de circa 7-8%. Posibilitatea apariției unui cancer ereditar poate fi investigată dacă același tip de cancer apare la mai mulți membri ai familiei, din mai multe generații, la vârste mai mici de 40-50 de ani. Din nefericire, la ora actuală, testări genetice se pot face pentru puține tipuri de cancer, iar aceste testări nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Există totuși institute oncologice care au programe de cercetare pe acest domeniu și efectuează gratuit acest tip de testare, dacă persoana în cauză se încadrează în anumite criterii. Altfel, o astfel de testare costă între 1000 și 1500 de euro.

Alimentația, foarte importantă

Totuși, dacă incidența cancerelor ereditare reprezintă un procent mic din total, se pare că multe cancere ar putea fi prevenite, dacă oamenii ar face alegeri corecte pentru sănătatea lor. O creștere alarmantă se înregistrează în privința cancerelor de colon și rect, numărul acestora triplându-se în ultimii câțiva ani. Cauza principală o reprezintă alimentația: mâncăm mult mai mult fast-food și mult mai puține fructe și legume.

acad3”În general, oamenii supralicitează aportul alimentației după diagnostic și îl subevaluează înainte. Există cancere unde alimentația nu contează, cum este o tumoare cerebrală, însă, în general, alimentația ar trebui să fie echilibrată atât pentru a preveni apariția unor cancere, cât și pentru a reduce riscul de recidivă. De exemplu, femeile tratate pentru cancer de sân ar trebui să fie foarte atente să nu ia în greutate, deoarece riscul de recidivă crește odată cu kilogramele”, a precizat medicul oncolog.

Nu există recomandări specifice pentru prevenirea cancerului și nici alimente ”minune”. ”Recomandările sunt cele generale, pe care ar trebui să le știe toată lumea. Alimentația trebuie să aibă un aport caloric mai redus, trebuie să consumăm mai puține grăsimi animale, mai puțină carne roșie sau procesată, mai multe legume cu aport mare de antioxidanți, cum ar fi broccoli sau conopida. De asemenea, dieta mediteraniană, care conține multe fructe și legume, dar și un pahar de vin roșu, s-a constatat că ajută. Nu ajută la tumori sau leucemii, dar în rest ajută”, a explicat medicul Răzvan Curcă.

Detoxifierea, o poveste frumoasă

Întrebat dacă detoxifierea ajută în vreun fel la prevenirea cancerului, răspunsul doctorului a fost scurt: ”Detoxifierea este o poveste frumoasă, care nu beneficiază însă de cercetări concrete. Mi se pare mult, mult supraevaluată și cred că are și o componentă de business substanțială”.

Totuși, chiar și din acest punct de vedere, România nu face decât să se înscrie într-un trend internațional. ”În Statele Unite, de exemplu, peste 50% dintre oameni apelează la terapii complementare sau alternative. Ca medic, eu nu am interzis nici unui pacient să facă și un alt tratament, dacă este convins că îl ajută, cu excepția cazurilor în care știu sigur că i-ar face rău. De exemplu, anumite elemente din medicina chinezească interferează cu unele tratamente. Dar sunt și lucruri la care nici nu se gândesc că le-ar face rău, cum ar fi ceaiul de sunătoare sau sucul de grepfruit, care interacționează cu o mulțime de medicamente și nu doar cu cele pentru afecțiuni oncologice”, a spus șeful Secției de Oncologie a Spitalului Județean Alba.

El a ținut să sublinieze și importanța alegerii unor informații corecte din avalanșa celor care ne invadează zi de zi pe internet, pentru că sunt pacienți care ajung în stadii terminale deoarece cred tot ce citesc. ”Sunt oameni care vin în stadii curabile și apoi dispar. Merg la așa numiții medici de pe internet care spun că tratează cancerul cu ceaiuri… Și apoi revin la noi, din păcate în stadii terminale”, a spus medicul.

Simptome ale cancerului

Doamnele prezente la seminar au fost, de asemenea, curioase să afle dacă există anumite simptome care să le dea de gândit că ar putea avea cancer. Doctorul Răzvan Curcă a arătat că nu există niște simptome generale, dar a prezentat simptomele pentru tipurile de cancer cu cea mai mare incidență:

– pentru cancerul de sân, cel mai frecvent simptom apariția de noduli în sân. Orice umflătură anormală este un semnal de alarmă și trebuie făcute investigații
– pentru cancerul pulmonar, cele mai frecvente simptome sunt: schimbarea caracterului tusei, pacientul scuipă sânge și scăderea în greutate
– pentru melanom: alunițele care apar dintr-o dată sau schimbarea caracterului celor vechi, care cresc sau sângerează
– pentru cancerul de vezică: urină cu sânge

În analizele de sânge obișnuite, rar se găsesc semnale de alarmă referitoare la un eventual cancer. Acestea pot doar să arate o leucemie sau o suspiciune ce cancer de colon, în cazul în care este constatată o anemie din cauze necunoscute.

Ce putem face pentru a depista precoce cancerul?

Pentru cancerul de col uterin se efectuează testul Papanicolau, cu o frecvență diferită, în funcție de vârsta pacientei.
Pentru cancerul ce rect sau colon, se poate efectua o colonoscopie, după vârsta de 50 de ani.
Pentru cancerul mamar, se face o mamografie între 45 și 50 de ani și anual după 50 de ani.
Pentru melanom, se examinează alunițele cel puțin o dată la trei luni.

acad2Pentru cancerul de plămâni, din spusele medicului Răzvan Curcă, nu există semne care să ne dea un răspuns precoce. Principala recomandare este renunțarea la fumat, în condițiile în care 9 din 10 pacienți cu cancer de plămâni sunt fumători. El a insistat de altfel asupra acestui aspect și a subliniat că abia după 15 ani de la renunțarea la fumat, riscul de cancer scade aproape la nivelul unui nefumător. În context, el a lăudat noua lege anti-fumat, atât ca medic cât și ca simplu cetățean care va putea să meargă cu copiii și să ia masa la un restaurant, fără a-și face griji pentru sănătatea lor.

Pe de altă parte, medicul Răzvan Curcă a spus că, în opinia lui, este necesar un plan național de luptă împotriva cancerului al Ministerului Sănătății, așa cum au și celelalte țări europene, care să fie multianual, finanțat, foarte bine structurat și care să acopere tot, de la depistare precoce la îngrijiri paleative.

La nivelul județului Alba, potrivit unei statistici care acoperă ultimul deceniu, în fiecare an se înregistrează în medie 1200 de cazuri noi de cancer, care se adaugă celor deja existente. ”Apogeul” a fost atins în anul 2007, când au fost diagnosticate 1400 de cazuri noi de cancer.

Evenimentul a avut loc la Centrul de Resurse – Academia Doamnelor Alba Iulia, înființat în baza unui proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și care funcționează ca structură a Primăriei Municipiului Alba Iulia. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare

Cezar Lancrajan

Publicat

în

FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea