Ministerul Sănătății va organiza o sesiune extraordinară a concursului de rezidențiat, în primăvara acestui an
În urma consultărilor cu reprezentanții federațiilor studențești, cu reprezentanți ai absolvenților din anii precedenți precum și cu reprezentanți ai universităților de medicină, Ministerul Sănătății a decis să organizeze o sesiune extraordinară a examenului de rezidențiat în primăvara anului 2016, pentru locurile rămase vacante în țară.
Aceasta sesiune va fi organizată la nivel național, va include subiecte unice de examen, în baza bibliografiei utilizate pentru sesiunea din toamnă anului trecut.
Ministerul Sănătății va anunța în scurt timp data și modul de organizare a acestei sesiuni extraordinare.
Totodată, în urma consultărilor desfășurate în ultima perioadă, Ministerul Sănătății a decis ca organizarea sesiunii examenului de rezidențiat din toamnă anului 2016 să se desfășoare, de asemenea, la nivel național și bazat pe subiecte unice.
Bibiliografia utilizată pentru aceasta sesiune de examene vă fi alcătuită din ”Compendiul de specialități medico-chirurgicale” elaborat de un colectiv multidisciplinar format din cadre didactice de la toate universitățile de medicină și farmacie, sub coordonarea prof. dr. Victor Stoica și prof. dr. Viorel Scripcaru.
Metodologia examenului de rezidențiat, sesiunea 2016, va fi anunțată după noi consultări ale reprezentanților Ministerului Sănătății cu federațiile studențești de profil. (Z.U.)
Sursa: Ministerul Sănătății
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR
Impozitarea pensiilor diferit, în raport de partea contributivă sau cea necontributivă este neconstituțională. Trebuie aplicată cota de 10% – Decizie CCR Curtea Constituţională a decis, joi, 19 decembrie 2024, că modalitatea de impozitare a pensiilor este neconstituţională și că trebuie aplicată cota de 10%. Citește și: PENSII 2025 | Când se plătesc pensiile în luna […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci