Un șofer, aproape de comă alcoolică, depistat și reținut pentru 24 de ore. Riscă închisoarea
Un conducător auto, depistat și reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Cluj-Napoca pentru că a condus având o alcoolemie de peste 2,00 g/l alcool pur în sânge.
Şoferul, un clujean de 45 de ani, a fost tras pe dreapta de poliţişti pe strada Căpitan Grigore Ignat.
”În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că bărbatul se afla sub influenţa alcoolului, analizele de laborator stabilind că avea o alcoolemie de peste 2,00 g/l alcool pur în sânge”, spun oamenii legii.
Faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Poliţiştii clujeni le recomandă şoferilor să nu se urce la volan dacă au consumat băuturi alcoolice.
”Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie”, transmit reprezentanţii IPJ Cluj, scrie citynews.ro.
Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan